Femeie păcălită prin ”metoda accidentul” cu 14.500 de lei. Ce i-au spus hoții la telefon

×
Publicitate

O femeie de 40 de ani din Bacău a căzut în plasa escrocilor care folosesc metoda"accidentul", şi a pierdut o avere: 14.500 de lei.

Ca să fie cât mai convingători, nu mai puţin de trei bărbaţi au vorbit cu ea la telefon, în roluri cusute cu ață albă, dar iată că poveştile lor au fost luate în serios.

Victima a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat, care s-a recomandat drept ofiţer de poliţie. I-a spus femeii că fratele ei ar fi suferit un accident de circulaţie. Apoi i-a dat la telefon o altă persoană, care a pretins că este medic şi că vorbeşte în numele fratelui. Acesta ar fi avut nevoie de 10.000 de euro ca să fie transferat la un spital din Bucureşti.

La telefon a intervenit şi un al treilea bărbat, care a jucat chiar rolul fratelui victimei şi i-a cerut insistent femeii să îi trimită banii ceruţi. Copleşită de emoţie, femeia a mers la o bancă din apropiere şi a virat într-un cont primit de la escroci 14.500 de lei. Abia după aceea şi-a sunat familia şi a înţeles că a fost înşelată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62036491
O femeie din Roman, grav bolnavă, a recurs la un gest extrem. Cum a fost găsită

O decizie extremă a fost luată de o pacientă de 54 de ani internată la spitalul din Roman, judeţul Neamţ.

62036494
Un tramvai fără vatman a lovit două mașini după o pană de curent, în Timișoara

Incident deosebit de periculos, miercuri după-amiaza, la Timişoara. După o pană de curent, un tramvai a pornit singur pe șine, a lovit două maşini care staţionau, le-a împins din calea sa şi s-a oprit într-o altă garnitură.

62036488
6 ani de închisoare pentru femeia din Botoșani care a ucis un bărbat venit în vizită la ea

O femeie de 36 de ani din Botoşani, care anul trecut şi-a ucis în bătaie un prieten, şi-a primit acum condamnarea.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.