Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 10 august 2020

62140917
Getty

În săptămâna 3-9 august 2020, în România s-a înregistrat un nou record al numărului de cazuri de COVID-19 de la debutul epidemiei în ţara noastră: 8.582 de noi infectări.

În intervalul respectiv, la data de 7 august au fost raportate cele mai multe noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o singură zi de la debutul epidemiei în România, respectiv 1.378 de cazuri. La nivel mondial, numărul de infectări s-a triplat de la începutul verii, în 10 săptămâni, ajungându-se de la circa 6 milioane de cazuri la 31 mai 2020 la aproape 20 milioane de cazuri în 10 august 2020.

Evoluţia COVID-19 în România la 10 august 2020

Până la data de 10 august 2020, în România erau confirmate 62.547 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), cu 779 mai multe faţă de ultima raportare, de la 9 august 2020. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 30.311 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 6.497 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la zece zile după depistare, conform informării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) de la ora 13.00.

GSC arată că până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.385.334 de teste. Dintre acestea, 6.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.738 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 1.869 la cerere.

Citește și
Guvernatorul Floridei a ordonat ca aeroportul din Palm Beach să fie numit după Donald Trump
Guvernatorul Floridei a ordonat ca aeroportul din Palm Beach să fie numit după Donald Trump

Numărul total de decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 era, la 10 iulie 2020, de 2.729 persoane, numărul de decese înregistrate în ultimele 24 de ore fiind de 29. GCS arată că 28 dintre cele 29 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

La ATI, erau internaţi 476 pacienţi faţă de 419 de pacienţi în săptămâna precedentă.

Cu 8.582 de cazuri noi în ultimele 7 zile, România înregistrează o nouă creştere a numărului de infectări faţă de intervalul 27 iulie - 3 august 2020 (8.107 cazuri noi). Este a zecea săptămână, consecutiv, când numărul de cazuri noi creşte de la o săptămână la alta, după ce în anterioarele şase săptămâni consecutive s-au înregistrat scăderi ale numărului de cazuri noi de la o săptămână la alta.

Evoluţia COVID-19 în România în ultimele şapte zile: 8.582 de cazuri noi; între 19 şi 50 decese noi pe zi

În intervalul 3-10 august 2020, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 62.547 de la la 54.009 în 3 august 2020, în intervalul 3-10 august înregistrându-se 8.538 cazuri noi, scrie Agerpres.

Situaţia perioadei 3-10 august 2020, pe zile, a fost următoarea: 3 august - 823 cazuri noi, 4 august - 1.232 cazuri noi, 5 august - 1.309 cazuri noi, 6 august - 1.345 cazuri noi, 7 august - 1.378 cazuri noi, 8 august - 1.350 cazuri noi, 9 august - 1.145 cazuri noi.

Evoluţia deceselor la 24 de ore, în intervalul 3-10 august, a oscilat între 19 şi 50.

Evoluţia COVID-19 în România pe săptămâni: 3-10 august 2020, cea mai mare creştere săptămânală de la începutul epidemiei

În intervalul 3-10 august 2020, numărul de cazuri noi a fost de 8.582, în creştere semnificativă faţă de intervalul anterior (27 iulie - 3 august), când numărul de cazuri noi a fost 8.107.

Evoluţia numărului de cazuri în ultimele 16 săptămâni: 13-20 aprilie (circa 2.300 cazuri noi); 20-27 aprilie (circa 2.400 cazuri noi); 27 aprilie-4 mai (circa 2.200 cazuri noi); 4-11 mai (2.076 cazuri noi); 11-18 mai (1.448 cazuri noi); 18-25 mai (1.247 cazuri noi); 25 mai-1 iunie (1.115 cazuri noi); 1-8 iunie (1.206 cazuri noi); 8-15 iunie (1.561 cazuri noi); 15-22 iunie (2.126 cazuri noi); 22-29 iunie (2.291 cazuri noi); 29 iunie-6 iulie (2.641 cazuri noi); 6-13 iulie (3.725 cazuri noi); 13-20 iulie (5.191 cazuri noi), 20-27 iulie (7.763 cazuri noi), 27 iulie-3 august (8.107), 3-10 august (8.582 cazuri noi).

În privinţa numărului total de persoane decedate, situaţia pe ultimele săptămâni se prezintă după cum urmează: 13 aprilie - 317 decese; 20 aprilie - 451 decese; 27 aprilie - 631 decese; 4 mai - 803 decese; 11 mai - 972 decese; 18 mai - 1.107 decese; 25 mai - 1.193; 1 iunie - 1.270; 8 iunie - 1.334 decese; 15 iunie - 1.427 decese; 22 iunie - 1.523 decese; 29 iunie - 1.634 decese; 6 iulie - 1.768 decese; 13 iulie - 1.901 decese; 20 iulie - 2.038 decese; 27 iulie - 2.206 decese, 3 august - 2.432 decese, 10 august - 2.729 decese.

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele şapte zile şi pe săptămâni: 19.871.795 de cazuri şi 731.570 de decese până la 10 august 2020

La nivel mondial, în ultimele şapte zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 1.777.904 cazuri, de la 18.093.891 de infectări în 3 august, la 19.871.795 cazuri la 10 august, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 19.871.795 de cazuri în 10 august, 731.570 erau reprezentate de decese. În ultimele şapte zile, numărul deceselor a crescut la nivel mondial de la 689.625 în 3 august, la 731.570 în 10 august, ora 13.00, conform sursei citate.

Se observă, la nivel mondial, menţinerea trendului ascendent al numărului de îmbolnăviri. Numărul săptămânal de îmbolnăviri noi a continuat să crească din 15 iunie.

Numărul deceselor noi (41.724) a fost, în intervalul 3-10 august 2020, în creştere faţă de săptămâna anterioară (40.659 decese). În săptămânile precedente, evoluţia deceselor a fost următoarea: circa 35.000 decese - 11 mai; aproximativ 32.000 decese - 18 mai; aproape 30.000 decese - 25 mai 2020; circa 30.000 - 2 iunie; circa 30.000 decese - 9 iunie; aproximativ 27.000 decese - 15 iunie; circa 34.000 decese - 22 iunie şi 29 iunie; în jur de 32.000 decese - 6 iulie; 34.500 decese - 13 iulie, peste 37.000 decese - 20 iulie, peste 42.000 decese - 27 iulie, peste 40.000 decese - 3 august.

La 10 august 2020, Statele Unite, Brazilia, India, Rusia, Africa de Sud, Mexic, Peru, Columbia, Chile şi Iran ocupă, aproape la fel ca în săptămâna precedentă, primele locuri în clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19.

La 10 august, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 200.000 de cazuri, se aflau: Statele Unite (5.044.864 cazuri şi 162.938 decese), Brazilia (3.035.422 cazuri şi 101.049 decese), India (2.215.074 cazuri şi 44.386 decese), Rusia (890.799 cazuri şi 14.973 decese), Africa de Sud (559.859 cazuri şi 10.408 decese), Mexic (480.278 cazuri şi 52.298 decese), Peru (478.024 cazuri şi 21.072 decese), Chile (373.056 cazuri şi 10.077 decese), Columbia (387.481 cazuri, 12.842 decese), Iran (326.712 cazuri şi 18.427 decese), Regatul Unit (312.574 cazuri şi 46.659 decese), Spania (314.362 cazuri şi 28.503 decese), Pakistan (284.660 cazuri şi 6.097 decese), Arabia Saudită (288.690 cazuri şi 3.167 decese), Italia (250.566 cazuri şi 35.205 decese), Bangladesh (260.507 cazuri şi 3.399 decese), Turcia (240.804 cazuri şi 5.844 decese), Franţa (235.237 cazuri şi 30.327 decese), Germania (217.300 cazuri şi 9.203 decese), Argentina (246.499 cazuri, 4.606 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor (10 august, ora 13.00).

Ţările cu cele mai multe decese la nivel mondial erau, la 10 august 2020, ora 13.00: Statele Unite (162.938), Brazilia (101.049 decese), Mexic (52.298) Regatul Unit (46.659), India (44.386), Italia (35.205), Franţa (30.327), Spania (28.503), Peru (21.072), Iran (18.427), Rusia (14.973) etc.

Situaţia COVID-19 pe continente: America pe primul loc, Asia pe locul al doilea şi Europa pe locul trei

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, America se află pe primul loc, urmată de Asia şi Europa; Africa şi Oceania au cele mai puţine cazuri, informează site-ul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), www.ecdc.europa.eu.

Potrivit statisticilor ECDC, pe continentul african, la 3 august 2020, cele mai multe cazuri se înregistrau în Africa de Sud, Egipt, Algeria, Nigeria şi Sudan.

În Asia, primele cinci state care au raportat cele mai multe cazuri sunt: India, Iran, Turcia şi Indonezia, în timp ce în America de Sud şi Nord, primele cinci state cu cele mai multe îmbolnăviri erau: Statele Unite, Brazilia, Mexic, Peru şi Columbia.

Situaţia COVID-19 în Europa

Statele din Europa cu cele mai multe îmbolnăviri erau, la 10 august 2020, în ordine descrescătoare: Rusia, Spania, Regatul Unit, Italia şi Germania, conform https://www.ecdc.europa.eu.

Statele cu cele mai puţine cazuri din Europa (sub 10.000), erau, la data menţionată: Vatican (12), Liechtenstein (89), Monaco (133), San Marino (699), Andorra (955), Malta (1.089), Georgia (1.225), Cipru (1.242), Letonia (1.290), Islanda (1.958), Estonia (2.152), Slovenia (2.249), Lituania (2.252), Slovacia (2.596), Muntenegru (3.618), Ungaria (4.696), Grecia (5.623), Croaţia (5.640), Albania (6.411), Luxemburg (7.205), Finlanda (7.584), Norvegia (9.838), Kosovo (9.869) etc., conform hărţii Arcgis.

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Guvernatorul Floridei a ordonat ca aeroportul din Palm Beach să fie numit după Donald Trump
Guvernatorul Floridei a ordonat ca aeroportul din Palm Beach să fie numit după Donald Trump

Aeroportul Internațional Palm Beach din Florida va fi numit după președintele american Donald Trump. Guvernatorul republican Ron DeSantis a semnat decretul pe 30 martie.

VIDEO. Proteste în Paris. Zeci de autobuze și camioane au ieșit pe străzi, din cauza creșterii prețurilor la combustibil
VIDEO. Proteste în Paris. Zeci de autobuze și camioane au ieșit pe străzi, din cauza creșterii prețurilor la combustibil

Zeci de autobuze și camioane s-au încolonat, luni, pe centura Parisului, în semn de protest față de creșterea prețurilor la combustibil, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.

Doi părinți din Cehia au fost testați cu etilotestul când au venit să își ia copilul de la grădiniță. Ce alcoolemie aveau
Doi părinți din Cehia au fost testați cu etilotestul când au venit să își ia copilul de la grădiniță. Ce alcoolemie aveau

Un copil de 3 ani din Cehia a fost preluat de autorități după ce ambii părinți au fost depistați sub influența alcoolului când au venit să își ia copilul de la grădiniță, relatează Blesk.

Recomandări
Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti: „România poate revoluționa sectorul energetic în Europa de Est”
Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti: „România poate revoluționa sectorul energetic în Europa de Est”

România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, a declarat, luni, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Darryl Nirenberg.

Proiect de 150 milioane euro și premieră tehnologică în Argeș: CO2-ul va fi captat și stocat la peste 800 metri sub pământ
Proiect de 150 milioane euro și premieră tehnologică în Argeș: CO2-ul va fi captat și stocat la peste 800 metri sub pământ

Cu un sprijin de aproape 150 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, în România va fi implementată o tehnologie inovatoare, care permite stocarea geologică a dioxidului de carbon. 

Marco Rubio: „SUA ar putea reevalua poziția față de NATO”. A acuzat aliații de prea puțin sprijin în războiul cu Iranul
Marco Rubio: „SUA ar putea reevalua poziția față de NATO”. A acuzat aliații de prea puțin sprijin în războiul cu Iranul

Marco Rubio critică Spania și alți aliați NATO pentru sprijin limitat în războiul cu Iranul și sugerează o posibilă reevaluare a relației SUA cu Alianța Nord-Atlantică.