Elevă din Brăila lovită cu putere de un coleg, încât zboară prin aer câţiva metri

61944301
youtube.com

Incident șocant la o școală din orașul Însurăței, județul Brăila. O elevă este lovită în timpul unui joc cu putere de un coleg, încât este aruncată în aer câțiva metri.

Scena violentă s-a petrecut în timpul unei pauze dintre ore, în clasa a 11-a, la Liceul Tehnologic din orașul Însurăței, județul Brăila. Elevii par să joace leapșa, însă tânăra a fost lovită cu putere de un coleg, încât zboară efectiv prin aer câţiva metri.

Imaginile surprinse de un alt coleg de clasă au fost postate în mediul online, acolo unde au fost văzute și de cadrele didactice ale acestui liceu, care au anunțat că vor demara o anchetă internă.

”S-a întâmplat luni, într-o pauză, în ultima zi de școală înainte de suspendarea cursurilor. A fost o joacă a copiilor, noi până acum nu avem sesizări de la copii și de la părinți. Eu personal nu am știut de acest lucru de la cei implicați, eu am aflat de pe internet, acolo am văzut filmulețul. Nu sunt copii problemă, ei au crezut că se joacă. Dirigintele a vorbit cu copiii la telefon, a mai aflat câteva detalii, cazul va fi analizat și, probabil, se va propune sancțiune. Noi vom face o anchetă, probabil îl vom sancționa pe elevul care a lovit dar îl vom sancționa și pe elevul care a făcut filmarea, conform regulamentului. Nu știm cine a făcut filmarea, urmează să-l identificăm. În ceea ce privește sancțiunea, cred că în acest caz se poate ajunge la mustrare scrisă cu scăderea notei la purtare”, a precizat Mihaela Năstăsescu, directorul Liceului Tehnologic Însurăței, potrivit antidotul.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61944299
Prețul dat de Gabriela Firea pe căciula de blană: ”Aveau și pe gri”
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a ținut să le răspundă public ”deontologilor” care au precizat că prețul căciulii purtate de ea în urmă cu câteva zile ajunge la câteva sute de euro.
61936174
Alte două decese din cauza gripei. Numărul morților a ajuns la 71
Un bărbat din judeţul Iaşi şi unul din judeţul Ilfov au murit din cauza gripei, medicii anunţând, vineri, confirmarea diagnosticului. Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns astfel la 71 de la debutul sezonului rece 2017 - 2018.
61934711
Elevii unei școli din Arad acuză conducerea că îi ”sechestrează” în clădire. Motivul invocat
Elevii Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrun” din Arad acuză conducerea instituției că nu le permite să iasă din clădire din cauza zăpezii, pe motiv că „se udă holurile” atunci când elevii se întorc în clădire.