Dosar penal pentru cinci infracţiuni, în urma exploziei produse luni la Spitalul Judeţean Ploieşti

62428814

Dosarul penal deschis în urma deflagraţiei produse, luni, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti vizează cinci infracţiuni, trei dintre acestea au legătură cu acţiuni produse în timpul serviciului.

 

Explozia a avut loc din cauza unui muncitor care a folosit un flex în apropierea unei surse de oxigen medicinal.

„Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă, neglijenţă în serviciu, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, anunţă, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Prahova, referindu-se la explozia produsă luni în Spitalul Movila, secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

În urma deflagraţiei, o pacientă care respira cu ajutorul oxigenului a suferit arsuri pe 15% din corp.

Primele date arată că un muncitor al unei firme a folosit un flex, pentru a tăia o ţeavă de la sistemul de încălzire al spitalului, în apropierea sursei de oxigen medicinal.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
62421355
Continuă protestul taximetriștilor în Piața Constituției. Următoarea etapă, greva foamei la Guvern
Taximetriștii continuă și marți protestul în Piața Constituției, unde sunt așteptate 1.800 de taxiuri. Protestul taximetriștilor este programat să se desfășoare și în ziua de miercuri.
62428946
RAPORT. Moartea fetiței de 9 ani din Galați, ucisă de mamă în bătaie, putea fi evitată. Ce măsuri s-au luat
Tragedia fetiței de 9 ani din Galați, care a fost omorâtă în bătaie acum aproape o lună de propria mamă putea fi evitată.
62303141
Magazine Penny din Iași, închise de ANPC. Vitrine insalubre și alimente cu mucegai
Două magazine Penny din Iași au fost închise de inspectorii de la Protecția Consumatorilor, care au constatat mai multe nereguli, precum alimente mucegăite și vitrine insalubre.