Dezastru ecologic pe cel mai lung râu din lume. Ce se întâmplă cu trei sferturi din pești

62128671

Sky News a realizat un studiu științific pentru a descoperi cât de mult sunt afectați peștii din Nil de poluarea cu deșeuri din plastic.

Particule de plastic au fost descoperite la trei sferturi din pești! Studiul arată că poluarea este prezentă pe tot parcursul râului, de la izvorul din Lacul Victoria, până la vărsare, în Marea Mediterană. 

Jurnaliștii britanici au precizat că studiul, efectuat în apele râului care traversează 11 state din Africa, este unic în lume și că a fost realizat inclusiv în laboratoare secrete din Egipt.

Numele oamenilor de știință locali au fost păstrate anonime, pentru că aceștia riscă să fie arestați. Autoritățile din Egipt îi pedepsesc pe cei care vorbesc despre poluarea din Nil, scrie Sky News.

Cercetările au fost coordonate de un om de știință britanic, stabilit în Danemarca, Farhan Kahn. Jurnaliștii Sky News au călătorit mai mult de două luni de-a lungul râului pentru a strânge dovezi și mărturii.

”Unele bucăți de plastic erau atât de mari încât puteau fi observate cu ochiul liber”, au spus cercetătorii.

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62128653
Mesaj emoționant al fratelui lui George Floyd: ”De ce vă distrugeți comunitatea?”
În timp ce protestele violente s-au răspândit în mai multe comunități din SUA, fratele mai mic al lui George Floyd vrea ca manifestanții „să nu sfâșie orașul”.
62128638
O nouă epidemie de Ebola, izbucnită în Republica Democrată Congo
Guvernul Republicii Democratice Congo a declarat luni un nou focar de Ebola la Mbandaka, (nord-vestul ţări), în timp ce o epidemie de această boală face în continuare ravagii în nord-estul ţării, relatează EFE şi AFP.
62128636
VIDEO. Un campion UFC a intervenit în protestele din SUA. Cum a reacționat la adresa celor care vandalizau
Campionul UFC, Jon Jones, s-a înfuriat pe mai mulți tineri protestatari, pe străzile din Albuquerque, New Mexico, scrie rt.com.