Deputat PSD, implicat într-un scandal cu poliția, în aeroportul din Suceava

×
Publicitate

Un deputat PSD din Botoşani se află într-o situaţie delicată, după ce s-ar fi luat la ceartă cu un poliţist.

Demnitarul este acuzat că ar fi parcat neregulamentar, iar când agentul l-a somat să plece, acesta i-ar fi vorbit urât şi l-ar fi ameninţat cu legitimaţia de serviciu.

O parte din discuţia în contradictoriu a fost surpinsă de agent cu telefonul mobil. Deputatul PSD a primit mai multe sancţiuni şi s-a ales şi cu o plângere penală pentru ultraj.

Incidentul s-a petrecut în ultima zi a anului trecut, în aeroportul din Suceava. Atunci, deputatul PSD Răzvan Rotistaru ar fi oprit maşina neregulamentar.

Un angajat al aeroportului i-ar fi atras atenţia, iar apoi a intervenit şi poliţistul care i-a cerut să mute autoturismul.

Potrivit poliţiştilor, demnitarul ar fi avut o reacţie nervoasă, astfel că agentul l-a filmat. După ce a oprit telefonul, ameninţările ar fi continuat, susţine reprezentantul unuia dintre sindicatele poliţiştilor.

Bogdan Bănica, vicepreşedinte SNPR Decus: „Ce i-a spus? Că îl va dezbrăca, că îl va da afară din poliţie. Comportament nedemn din partea unui demnitar. Multe dintre apelative sunt de nereprodus. Nu apar în filmare dar pot fi probate cu martori din rândul persoanelor civile care se aflau în zonă. "

Poliţistul a depus acum plângere penală pentru ultraj împotriva deputatului. De asemenea, acesta s-a ales cu permisul de conducere suspendat, dar şi cu o amendă.

Bogdan Bănica: „Ulterior am aflat că şoferul este deputatul Rotaru care, în momentul solicitării poliţistului, s-a simţit lovit în orgoliu şi a început circul. Pentru abateri a fost sancţionat contravenţional cu 2.230 de lei. Mai mult, colegul meu a depus plângere penală pentru ultraj, având în vedere că demnitarul i-a adresat şi ameninţări."

Deputatul PSD Răzvan Rotaru nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere în privinţa acuzaţiilor care i se aduc.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62102598
Motivul halucinant pentru care un adolescent din Brașov și-a ucis un prieten. Totul a pornit de la un telefon mobil
Un caz cutremurător a avut loc luni noaptea în Braşov. Un adolescent de 16 ani este cercetat pentru că şi-ar fi ucis un prieten, iar pe altul, sărit în apărarea victimei, l-ar fi rănit grav.
62102586
Doi bătrâni din Iași, salvați de un vecin după ce casa le-a fost mistuită de flăcări
Doi bătrâni din județul Iași au trecut prin momente cumplite după ce, marți dimineață, casa le-a fost cuprinsă de flăcări.
62102582
Pesta porcină afectează 25 de județe. Bilanțul porcilor eliminați și despăgubirile oferite
Pesta porcină africană evoluează în prezent în 235 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 609 de focare, în scădere cu 17 faţă de precedenta actualizare publicată pe 31 decembrie 2019.