Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor

61949154
Inquam Photos / Alberto Grosescu

Mai multe zboruri înregistrează întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care au decolat joi dimineaţă au avut întârzieri, din cauza ninsorilor, dar şi a activităţilor de degivrare a avioanelor.

Astfel, cursele Wizz Air către Bergamo, Torino şi Londra au decolat cu trei ore mai târziu faţă de ora programată, întârzieri semnificative având şi zborurile de la Iaşi către Bruxelles, Larnaca, Dortmund şi Otopeni.

Situaţia nu revenise la normal nici în cursul după-amiezii de joi, avioanele aterizând şi decolând cu întârzieri care ating şi două ore şi jumătate.
Spre exemplu, zborul de Londra, care urma să aterizeze la Iaşi la ora 14.25, va ajunge la destinaţie în jurul orei 17.00.

”Vizibilitatea afectată de precipitaţii, dar şi activităţile de degivrare în sezonul rece pot cauza întârzieri în programul de zbor. Toţi cei care au programate călătorii în această perioadă trebuie să înţeleagă că, în condiţii de temperaturi scăzute şi umiditate ridicată, degivrarea este extrem de importantă pentru siguranţa zborului. Astfel, aeronavele ramân la sol până la momentul în care acestea sunt pregătite să opereze în condiţii optime”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62499915
Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani au murit după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu devastator, în Suceava. FOTO
Tragedie într-o localitate din județul Suceava. Doi copii de 1 an și 3 ani au murit după ce casa în care locuiau a luat foc.
62191204
Incident tehnic în camera serverelor Registrului Auto Român. Niciunul dintre sediile din ţară nu poate efectua activităţi
Un incident tehnic produs, joi, în camera serverelor Registrului Auto Român a blocat activitatea cu publicul a instituţiei şi a dus la formarea de cozi.
62436001
Schimbare radicală a vremii. ANM a emis primul cod roşu. Autoritățile fac ședință de urgență
Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, joi, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU), în contextul înrăutăţirea vremii, find emis Cod Roşu de viscol foarte puternic.