Polițistul atacat cu sabia de un interlop a rămas cu o paralizie

61927580

Dani Ciprian Sfichi, polițistul atacat cu sabia în timpul misiunii, a fost mutat de la secția de Terapie Intensivă, însă urmează o perioadă lungă de recuperare, întrucât nu își poate mișca partea stângă a corpului.

Potrivit medicului Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie, tânărul polițist a rămas cu o paralizie și nu se știe, încă, când va fi externat.

După externare, acesta va avea nevoie de recuperare pentru redobândirea funcţiilor motorii, care cel mai probabil va fi efectuată în cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi, potrivit Ziarul de Iași.

„A rămas în continuare acel deficit motor, are de recuperat, însă în rest nu sunt probleme. Nu se ştie când va fi externat, însă aproximăm că în perioada următoare”, a spus dr. Florin Grămadă, medic primar neurochirurg.

Poliţistul lucrează de 12 ani în Poliţia Română, este căsătorit şi are doi copii. Acesta făcea parte dintr-o echipă de patru luptători de la Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi participa la percheziţii privind destructurarea unei grupări de trafic de droguri, în Rădăuţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61929256
100 de panouri care asigura protecția împotriva zăpezii, furate de pe DE85

Furt ca în codru, pe marginea Drumului European 85, în judeţul Buzău. Peste 100 de panouri metalice de protecţie împotriva zăpezii au fost furate în ultimele zile.

61876560
Salvamontiștii, mobilizați pentru salvarea unor copii blocați pe munte

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit, luni seară, pentru salvarea de pe munte a zece persoane, între care doi instructori de schi şi opt copii cu vârste între 6 şi 9 ani.

61929253
Protest în fața sediului PSD Timișoara. ”Noi în loc să colindăm, ieşim să protestăm”. VIDEO

Peste 100 de timişoreni au protestat, luni seara, în faţa sediului PSD Timiş, fiind nemulţumiţi de modificarea legilor Justiţiei, susţinând că prin aceasta se deschide calea ''statului criminal''.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.