Copiii romancei ucise la Paris au primit daruri de la romanii din Franta

×
Publicitate

Copiii romancei de 20 de ani care a fost ucisa la Paris de un individ cu probleme psihice vor avea sarbatori imbelsugate. Vineri dimineata, ei au aflat ca Mos Craciun este in oamenii cu suflet bun.

Romanii din Franta le-au trimis zeci de daruri: jucarii, rechizite, un calculator, un birou si un frigider.

Trupul mamei lor, insa, nu a fost nici acum repatriat, dupa doua saptamani de la aflarea cumplitei vesti si la o luna de la moartea tinerei.

Cadourile colectate de la romanii din Franta ajung vineri la copiii femeii care a murit langa Paris. Corpul ei inca nu a ajuns la familie, dar o bucurie pentru copii, inainte de sarbatori, este binevenita.

"Fiecare roman a depus ceea ce a putut sa stranga - caiete, carti, dulciuri, sa simta si acesti copii sarbatorile Craciunului si sa vada ca, intr-adevar, Mos Craciun exista", spune Cristian Gaje, roman stabilit in Franta.

Cu toate acestea, atat familia Emanuelei, cat si romanii din Franta care au urmarit indeaproape cazul, sunt intrigati pentru ca repatrierea corpului nu a fost facuta nici pana acum.

Prin telefon, de la Paris, au putut vedea care sunt conditiile in care cresc, in Galati, cei doi copii, de un an si 4 ani si jumatate.

"Am inteles ca familia inca n-are vesti si Emanuela inca nu a plecat de la Paris, ceea ce e strigator la cer. Suntem in data de 20 decembrie si am inteles ca trupul a intrat la medicina legala de pe 25 noiembrie", a spus Andreea Ionescu.

Mihaela, fetita de patru ani si jumatate a Emanuelei, i-a facut pe binefacatorii ei din Franta sa nu regrete ca au batut aproape trei mii de kilometri pana la ea.

"Sa va dea Dumnezeu sanatate!", a spus micuta.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61438984
Procuroarea Angela Nicolae de la Parchetul General petrece sarbatorile in spatele gratiilor
 Procuroarea Angela Nicolae de la Parchetul General, arestata acum cateva saptamani sub acuzatia de coruptie, isi va petrece sarbatorile in spatele gratiilor.
61438982
Zi decisiva pentru Cristian Cioaca. Fostul politist ar putea primi anuntul de eliberare
Cei doi magistrati care il judeca pentru omor nu au cazut de acord in privinta mentinerii sale in arest preventiv. Unul considera ca fostul politist trebuie eliberat pana la sentinta definitiva, altul ca trebuie tinut dupa gratii.
61438973
O meningita bacteriana i-a adus sfarsitul jucatoarei de tenis de masa, Valeria Borza
Lumea sportului este in doliu. Valeria Borza, vicecampioana Romaniei, si campioana a Frantei la tenis de masa a murit intr-un spital francez.