Constănțeni cercetați după ce au descoperit vase vechi de aproape 2.000 de ani, pe care le-au dus acasă

61941435
Poliția Română

Doi constănțeni sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au făcut săpături într-o zonă cu potenţial arheologic, descoperind trei vase de provizii, din lut, datând din secolele III-IV d.Hr, susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

Vasele ar valora peste trei mii de euro, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat doi bărbaţi, de 47 ani şi 60 de ani, din localitatea Cerchezu, judeţul Constanţa, care ar fi efectuat săpături într-o zonă cu potential arheologic, din localitate.

Cei doi au găsit trei vase de provizii, de lut, datând cu aproximaţie din secolul III-IV d.H., susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

Conform opiniei preliminare a experţilor, bunurile au fost estimate la o valoare de peste 3.000 de euro, acestea urmând a fi evaluate după ce vor fi scoate integral din situl arheologic.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de distrugere a unor bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, tentativă de furt calificat şi efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice.

vase din lut
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61888427
Şoferiţă româncă, salvată în ultima clipă de carabineri. Cum era să se sufoce
Caz uluitor în Italia, în apropiere de Mantova
61941431
3 români din Italia, opriţi pentru că mergeau cu o furgonetă goală. Ce ascundeau
Captură impresionantă a agenţilor Gărzii Financiare din Italia.
61941426
Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera română, în 2017
Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera română, în 2017, cei mai mulţi fiind organizaţi în grupuri conduse de călăuze.