Stațiunile de la munte sunt pline cu turiști. Oamenii au stat la cozi interminabile pentru a ajunge la teleschi

×
Publicitate

A fost o zi cu vânt nervos la munte, așa că instalațiile de transport pe cablu au fost mai mult oprite. Totuși, stațiunile sunt pline, în special de familii care au profitat de vacanța copiilor și au mers pe pârtie.

În Poiana Brașov, vântul puternic a ținut pe loc telecabina și telegondola, așa că țoață lumea s-a înghesuit la teleschi și la telescaun.

Femeie: „Foarte multă lume. Este adevărat că este foarte aglomerat, dar ne distrăm. Acum am învățat și eu să schiez și sunt foarte mulțumită."

La baza pârtiei s-a format o coadă imensă. Echipați bine, sute de turiști stau umăr la umăr pentru a ajunge la teleschi.

Reporter: De cât timp stați la coadă?

Bărbat: De 20 de minute

Reporter: Merită să stați atât?

Bărbat: Merită, merită.

Multe dintre familiile care și-au adus copiii în Poiană, de exemplu, și-au rezervat o cameră încă din luna noiembrie.

Gabriel Roșca, manager hotel: „Concediile sunt pentru patru nopți, în mare parte. Patru nopți de cazare cu un copil, două persoane, cameră dublă, la patru stele ajunge undeva la 3.800 de lei. Este un preț unde avem toate serviciile incluse."

Femeie: „La mâncare mai mult se vede, nu la cazare sau la altceva. În jur de 20-30%, cel puțin. Mai mult față de anul trecut."

În stațiuni este plin și de copii veniți în tabere de schi.

Olivia, 6 ani:
„Prima dată când am fost pe pârtie mi-a fost puțin frică și am plâns."

Briana, 12 ani: „Dacă e nocturnă, putem să schiem și noaptea ceea ce este mai palpitant."

Mihail Bădiceanu, coordonator tabără de schi: „Noi încercăm să insuflăm lucrul acesta de a se descurca de unii singuri, de a se organiza, de a fi disciplinați, să fie cumva autodidacți în ceea ce au de întreprins."

Iar într-o tabără organizată la Azuga sunt bineveniți inclusiv părinții, cu toate că cei mici și-ar fi dorit mai multă libertate. Măcar acolo.

Adrian Vlad, organizator tabără: „Îi lăsăm și pe ei să vină să vadă ce înseamnă o tabără de schi, după care să aibă curajul să își lase copilul singur."

Părinții au plătit 2100 de lei, iar copiii au timp de 6 zile cazare, masa, echipament de schi, cartela de transport pe cablu și acces la piscină. Adulții care îi însoțesc plătesc 1500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62324563
Stațiunile montane sunt pline de îndrăgostiți și elevi în vacanțe. Este zăpadă din belșug pentru toată lumea

Cei care au avut mai mult timp liber au petrecut ziua îndrăgostiților la munte. A fost zăpadă din belșug pentru toată lumea. Stațiunile au fost pline pentru că elevii din zece județe sunt în vacanță și se bucură din plin de pârtii.

62324091
Vacanță într-o destinație exotică, cadoul perfect de Valentine's Day. Care este locația preferată aleasă de îndrăgostiți

Valentine's Day va genera o explozie de inimioare colorate şi declaraţii de dragoste.  

62323908
Județul din România inclus într-un top mondial al celor mai ospitaliere regiuni din lume

Județul Mureș a fost inclus într-un top mondial al celor mai ospitaliere regiuni din lume.

 

Recomandări
Screenshot 2026 10 25 180437
„Satul, o nouă viață”. Zeci de mii de familii au ales să se mute la țară. Ce găsesc acolo și ce îi motivează pe orășeni

Satul, o nouă viață. Vorbim despre oameni care au dat zgomotul orașului pentru liniștea satului. Putem vorbi de un fenomen: în fiecare an, zeci de mii de familii aleg să își facă buletin în rural.  

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.