Canada anunţă a treia serie de sancţiuni împotriva Rusiei

62129583
Getty

Canada a anunţat „a treia serie de sancţiuni concertate" care îi vizează în mod specific pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov.

Însă, şi regimul belarus „care a facilitat această invazie" va fi vizat de sancțiuni, a indicat vineri premierul Justin Trudeau, notează AFP.

Ottawa „sprijină cu fermitate" retragerea Rusiei din sistemul bancar Swift, a mai declarat el, după noile măsuri punitive lansate de Washington şi de Uniunea Europeană în special.

„Dispreţul preşedintelui Putin pentru libertate, democraţie, dreptul internaţional şi viaţa umană trebuie să aibă consecinţe", a declarat într-o conferinţă de presă şeful guvernului canadian.

Justin Trudeau a ţinut să sublinieze că „lumea a reacţionat într-o manieră fără precedent, unită şi coordonată la grava greşeală a lui Vladimir Putin", unul dintre oamenii care, a spus el, „poartă cea mai mare responsabilitate moartea şi distrugerea din Ucraina".

„Costul uman al acestei crize este enorm: lumea este martoră la scene tragice de bombardamente şi deplasări masive, preşedintele Putin provoacă o criză a refugiaţilor în Europa", a regretat el.

Aceste sancţiuni se adaugă celor ale Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Europene şi intervin după o nouă reuniune a ţărilor din G7, vineri.

 

Sancţiunile împotriva Belarusului vizează 57 de persoane

 

„De ce facem asta? Pentru că vrem să ne asigurăm că sufocăm regimul rus!", a declarat ministrul canadian de externe, Mélanie Joly.

Ottawa are 3.400 de soldaţi canadieni în „stare de alertă maximă" pentru o eventuală desfăşurare în Europa, dar NATO „încă nu" a cerut Canadei să-i desfăşoare, a precizat ministrul apărării, Anita Anand.

Joi, Canada - care are a doua cea mai mare diasporă ucraineană din lume - a sancţionat 58 de persoane şi entităţi ruseşti şi a suspendat toate permisele de export pentru Rusia.

La începutul acestei săptămâni, Ottawa a anunţat o primă serie de sancţiuni: interzicerea tranzacţiilor cu teritoriile separatiste pro-ruse, sancţiuni împotriva parlamentarilor şi băncilor ruse şi interdicţia pentru canadieni de a cumpăra datorii ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62244646
Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia-Ucraina
Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, în a doua zi a unei invazii lansate de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP, citată de Agerpres.
62244645
Ambasada SUA în Ucraina îi avertizează pe americanii din țară să își găsească cel mai apropiat adăpost
Ambasada Statelor Unite în Ucraina i-a avertizat sâmbătă pe cetăţenii americani printr-un tweet că în orice moment„condiţiile se pot deteriora fără avertisment”, notează CNN.
62244089
Războiul din Ucraina: „Soldaţii trebuie să se întoarcă în cazărmile lor", îndeamnă Antonio Guterres
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a cerut vineri întoarcerea „soldaţilor în cazărmile lor", în timp ce războiul dintre Rusia şi Ucraina face ravagii, notează AFP, citată de Agerpres.