Autostrada Soarelui, reparată în plin sezon estival. Drumul spre mare durează acum 5 ore

×
Publicitate

Hotelierii de pe litoral au cerut demisia şefului Companiei Naţionale a Infrastructurii Rutiere, pentru că muncitorii au început să repare autostrada către mare în plin sezon estival.

Din această cauză, se circulă pe un singur sens aproape 60 de kilometri. Aşadar, apar blocaje, iar şoferii ajung să facă 5 ore, în loc de două. Ministrul Transporturilor a reuşit să-i îmbuneze şi le-a promis că lucrările se vor încheia în 4 zile.

Reparaţiile pe Autostrada Soarelui se desfăşoară în ritm de melc în plin sezon estival, se plâng hotelierii. Furioşi, aceştia au ameninţat că vor intra în grevă fiscală dacă nu se vor lua măsuri de urgenţă. Adică vor refuza să-şi plătească taxele.

Mohamad Murad, unul din cei mai influenţi hotelieri din ţară şi preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, a cerut chiar demisia directorului Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, cel pe care îl consideră responsabil pentru această situaţie.

Autostrada Soarelui are probleme de la ieşirea din Bucureşti până după localitatea Feteşti. Primii 35 de kilometri sunt acoperiţi cu dale de beton, pe care se circulă extrem de greu. Urmează două tronsoane de zeci de kilometri aflate în reparaţii. Astfel, responsabilii au închis circulaţiei câte o bandă pe sens şi de aici o întreagă nebunie.

Pe aproape 60 de kilometri se circulă cu o viteză limitată la 60 de kilometri pe oră, până la kilometrul 132 al autostrăzii.

În weekend-uri se creează adevărate blocaje, iar şoferii sunt nevoiţi să staţioneze minute bune acolo unde ar putea conduce cu 130 de kilometri pe oră.

La finalul discuţiilor, hotelierii şi ministrul Transporturilor au convenit ca lucrările să ia sfârşit în 15 iunie. Vor reîncepe doar din 15 septembrie, după încheierea sezonului estival.

Sunt aşteptate însă şi alte probleme. Din cauza căldurii, plăcile de beton de pe primii kilometri se vor dilata şi se vor ridica, la fel ca în anii trecuţi. Cei de la CNAIR susţin că au pregătit un serviciu de urgenţă, care va interveni punctual acolo unde este cazul. Reparaţiile ar urma să fie făcute în cel mult câteva ore.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62053494
Tren București-Aeroportul Otopeni, gata înainte de EURO 2020. ”Minunea” promisă de o firmă

Bucureştiul ar putea avea pentru prima dată un tren direct către Aeroportul Otopeni. Marți a fost semnat contractul de construcţie a unei linii care conţine şi un viaduct, peste DN1.

62053181
Femeia cu Amstaff-ul care a sfâșiat un cățel, la fel de agresivă ca patrupedul ei. VIDEO

Proprietarul câinelui Amstaff care a atacat un fox-terrier pe o stradă din Bucureşti a fost amendat doar cu 500 de lei. Iar dacă plăteşte în 15 zile, va achita numai 50 de lei.

62053555
Bacterii periculoase, depistate în apa dintr-o stațiune de pe litoral. Care sunt riscurile

La Năvodari, în apă, au fost depistate bacterii periculoase, dar specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică permit scăldatul. Probleme sunt şi în restul Europei, pentru că în ape ajung tot mai multe gunoaie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.