Turcia cere României extrădarea unui temut mafiot din Istanbul, bănuit de asasinate și răpiri. Cum a fost prins în trafic

×
Publicitate

Autoritățile din Turcia le cer instanțelor de la București extrădarea unui temut mafiot din Istanbul, bănuit, printre altele, de asasinate și răpiri.

Suspectul a fost arestat în primăvară, în urma unei operațiuni a poliției rutiere, care l-a prins drogat la volan, fără permis și înarmat cu un pistol cu cartuș pe țeavă. Individul susține că a fost nevoit să își asigure protecția pentru că rivalii săi din Turcia ar fi pus o recompensă de zece milioane de euro pentru el.

Turcul escortat, extrem de violent la adresa jurnaliștilor, este potolit cu greu de polițiștii turci.

Ismail Onur Özbizerdik are 42 de ani și este unul dintre cei mai căutați infractori turci. El și-a găsit în ultimii 20 de ani adăpost în România, unde s-ar ocupa de paza unor cazinouri.

Nepot al unui temut mafiot din Istanbul, el însuși implicat în numeroase acțiuni de crimă organizată, este suspectat de două asasinate, comise la Istanbul și Bodrum, dar și de răniri prin împușcare, distrugere, răpire și port ilegal de arme de foc. Așa că Turcia a cerut, prin Interpol, extrădarea lui.

În urmă cu 17 ani, temutul mafiot a mai fost extrădat din România în Turcia, pentru acuzații de tentativă de omor. De atunci a fost implicat în nenumărate scandaluri violente și chiar a fost acuzat că și-ar fi desfigurat iubita, pe care o bănuia că l-a turnat la poliție. A reușit să fugă în Grecia, unde a obținut statutul de azilant.

Suspectul turc a fost arestat la București în aprilie, după ce agenții de la Brigada Rutieră l-au urmărit în trafic și l-au încătușat pe o șosea din sectorul 5.

În mașina blindată pe care o conducea pe străzile Capitalei, drogat și fără permis de conducere valabil în România, cetățeanul turc avea la îndemână o armă mortală. Este vorba despre un pistol de calibru 9x19 mm. În încărcător avea 13 cartușe, un al 14-lea era deja pe țeavă, iar individul era gata să îl folosească la cel mai mic semn că s-ar simți în pericol.

În anchetă, turcul a declarat că ar fi primit nenumărate amenințări cu moartea și că rivalii ar fi pus pe capul lui o recompensă de 10 milioane de euro.

„Am foarte mulți dușmani și din cauza asta a fost găsită arma în mașină. Nu doresc să plângă copiii mei după mine, acesta este și motivul pentru care țin o armă.” (sursa: declarația lui Ismail Onur Özbizerdik)

Curtea de Apel București va lua o decizie în acest caz abia la toamnă, după vacanța judecătorească. Avocatul turcului a refuzat să comenteze atât acuzațiile, cât și cererea de extrădare.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62535646
CSM reacționează dur la măsurile lui Ilie Bolojan, privind pensiile magistraților. Aluzii la scandalul Anastasiu

Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat dur, marţi, după măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan, privind pensiile magistraților, acuzând încălcarea pricipiilor constituţionale.

62563335
Nereguli grave au ieșit la iveală după scandalul de la Spitalul Floreasca. Centrul de Arși ignoră o normă obligatorie

Scandalul de la Centrul de Arși al Spitalului Floreasca a scos la iveală numeroase nereguli. Unitatea nu are ventilație corespunzătoare și nu au fost respectate normele de igienă, iar șeful trebuie să își dea demisia, spune ministrul Sănătății.

62563315
Patru bărbați au căutat comori într-un sit arheologic din Hunedoara. Ce a urmat după ce polițiștii le-au verificat mașina

Patru indivizi sunt anchetaţi de poliţie după ce au fost prinşi în timp ce căutau comori într-un sit arheologic din judeţul Hunedoara. Bărbaţii aveau echipamente speciale, autorizate, însă săpăturile în astfel de spaţii sunt strict interzise.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.