Asistentă cu arsuri grave, după un incendiu la Spitalul din Alba Iulia produs de o lumânare

×
Publicitate

Focul a pornit de la o lumânare aprinsă pentru un pacient decedat.

O infirmieră care a suferit arsuri pe membre în incendiul care s-a produs sâmbătă dimineaţa într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost trimisă, cu o ambulanţă, la o clinică de specialitate din Bucureşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe peste 20% din corp, potrivit sursei citate. Totodată, o asistentă a fost intoxicată cu fum, aceasta rămânând însă pentru îngrijiri la spitalul din Alba Iulia.

Incendiul s-a produs într-un salon situat la etajul al II-lea, nefiind necesară evacuarea bolnavilor din celelalte saloane. Purtătorul de cuvânt al ISU Alba, locotenent Alina Marescu, a menţionat că în salon se aflau două persoane, din care una era decedată înainte de izbucnirea focului.

De altfel, cauza izbucnirii focului a fost o lumânare aprinsă, potrivit tradiţiei creştine, pentru persoana decedată.

În cursul zilei de vineri, pompierii din Alba Iulia au efectuat un exerciţiu privind stingerea unui incendiu la SJU.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61939109
Femeie din Iași, obligată să îi plătească daune soțului. Omul a aflat de pe Facebook că l-a părăsit
O femeie din Iași a fost obligată de instanță să îi plătească daune morale fostului soț, după ce bărbatul a aflat de pe Facebook că aceasta l-a înșelat și părăsit.
61945824
Măsuri pentru a recicla mai mult gunoi. Câți bani vom primi pe sticlele duse înapoi la magazine
Plăteşti cât arunci. Iată una dintre măsurile propuse de Ministerul Mediului pentru a creşte cantitatea de reciclare a gunoiului, de la 7%, cât este acum, la peste 50%, în următorii trei ani.
61945825
Telenovela pârtiei care a îndatorat orașul pe 20 de ani. 7 milioane euro pentru 10 zile de schi
Dacă s-ar da un premiu pentru cel mai scurt sezon de schi, acesta ar fi câştigat, detaşat, de celebra pârtie "Cocoș" din Bistriţa, care deşi a costat 7 milioane de euro a funcţionat doar 10 zile pentru că se afla la mică altitudine.