Anul nou 2018. Va fi cel mai călduros Revelion din ultimii 3 ani

×
Publicitate

Cei care îşi doresc să îi prindă noul an sub cerul liber trebuie să ştie că această noapte specială va fi mai blândă decât ar fi normal.

Ba chiar ne vom bucura de cel mai călduros revelion din ultimii 3 ani. Asta înseamnă însă, din păcate, că vor lipsi ninsorile de basm.

În Bucureşti duminică noapte temperaturile nu vor coborî sub 0 grade în condiţiile în care ar fi trebuit să se înregistreze -4. Nu mai vorbim de anul trecut când s-au înregistrat -6. Dacă adăugăm la asta şi paharul de şampanie va fi o noapte cât se poate de plăcută.

La Cluj va fi şi mai bine pentru că la noapte vor fi 2 grade cu plus. O diferenţă uriaşă între Revelionul de acum şi cel din 2016-2017 când erau, -13. Nici aici nu se întrevăd precipitaţii în noaptea dintre ani.

Nu se anunţă zăpezi nici în Iaşi, unde tot 2 grade îi aşteaptă pe cei care vor sărbători anul nou în stradă.

3,4 grade în plus vor fi şi pe Valea Prahovei unde în această noapte termometrele vor indica -1 grad. -7 erau anul trecut. Vestea proastă este că nu ninge nici măcar aici, pentru cei care sperau să stea sub o ninsoare frumoasă la miezul nopţii.

În Maramureş, în schimb, sunt ploi slabe, dar trecătoare În rest, 2 grade cu plus în termometre când, atenţie, anul trecut, pentru cei care au uitat, erau -13. E adevărat, a fost mult mai frig decât ar fi trebuit să fie.

În Bucovina tot 2 grade îi aşteaptă pe cei care vor lăsa mesele îmbelşugate şi vor ieşi din casa să ciocnească paharul de şampanie şi să vadă artificiile. Normal ar trebui să fie -4 grade, dar oricum în toată ţara se simte o încălzire chiar şi cu 7 grade faţă de mediile perioadei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61929919
Vremea 31 decembrie 2017. Ce temperaturi vor fi în țară, în primele zile din noul an

Ziua de duminică ne aduce vreme mai caldă decât în mod obişnuit; mulţi nori şi precipitaţii slabe prin vest, centru şi nord; vreme bună în restul ţării. Maximele vor fi de la zero grade în depresiuni; până la 10 grade prin sud-est.

61925894
Vremea 30 decembrie 2017. Precipitațiile cuprind o mare parte a țării

Sâmbătă, vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţării. În vest şi sud-vest apare soarele; în rest vor fi precipitaţii slabe: ploi în sud şi est; puţină lapoviţă prin centru şi ninsori pe la munte.

61931153
Vreme caldă în noaptea dintre ani, în Bucureşti şi în ţară. Temperaturi de 14 grade în prima zi din 2018

Vremea va fi caldă în noaptea dintre ani, cu temperaturi de 3 - 4 grade Celsius în vestul ţării, zona Moldovei şi a Litoralului şi de zero grade în Bucureşti.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.