Angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Suceava, acuzat de trafic de minori

61904309
Inquam

Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava a fost plasat sub control judiciar sub acuzaţia de trafic de minori.

Împreună cu iubita sa ar fi racolat două minore şi le-ar fi obligat să se prostitueze, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Ancheta este derulată de procurorii Biroului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care au dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi. Iniţial, jandarmul, în vârstă de 39 de ani, şi iubita sa, de 20 de ani, sa au fost reţinuţi, însă faţă de ei a fost luată măsura controlului judiciar.

Faptele s-au petrecut în 2016 şi 2017, iar fetele racolate aveau vârsta de doar 15 ani.

IJJ Suceava a emis, miercuri, un punct de vedere faţă de informaţiile acestui caz, precizând, totodată, că militarul şi-a prezentat demisia.

„IJJ Suceava a colaborat cu instituţiile care au efectuat cercetările în cazul în care este implicat plutonierul major în rezervă L.G.M. După reţinerea la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Suceava în ziua de 25.09.2019, subofiţerul a solicitat prin raport personal trecerea în rezervă prin demisie, iar din data de 26.09.2019 nu mai este angajat al unităţii. Conducerea IJJ Suceava nu tolerează un comportament neadecvat al personalului şi de fiecare dată când ia la cunoştinţă despre săvârşirea de către angajaţi, a unor abateri de la normele legale, se dispune măsura sesizării instituţiilor abilitate", susţin reprezentanţii Jandarmeriei din Suceava.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62081695
Momentul în care preotul din Pitești dă cu mașina peste un bărbat pe trecerea de pietoni

Un preot din Pitești a fost reţinut, marți seară, pentru tentativă de omor, după ce ar fi călcat - intenţionat, spun procurorii - un bărbat, pe trecerea de pietoni.

62081696
Un elev a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Bistrița. Cum s-a produs accidentul

Un elev de 13 ani a căzut miercuri dimineață de la etajul doi al Școlii Gimnaziale din Năsăud, între scările de pe hol.

62081682
Jaf ca în filme la Constanţa. Hoții au dat lovitura la o casă de schimb valutar din mall

Mai mulţi indivizi, încă necunoscuţi, au reuşit să intre în magazin după ce au tăiat o parte din acoperişul de tablă, apoi au ajuns într-o casă de schimb valutar unde, potrivit proprietarilor- erau 200.000 de euro.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.