Irina Rimes va fi antrenor la "Vocea României". Urmează și alte schimbări

×
Publicitate

Sezonul cu numărul opt "Românii au talent" a ajuns vineri seară la final. Dar în curând începe "Vocea României", care se află sub semnul schimbărilor.

Prima surpriză a fost dezvăluită vineri seară, în finala "Românii au Talent" - Irina Rimes, artista cu milioane de fani, este unul dintre cei patru antrenori de la ,,Vocea României". Iar acesta este doar începutul - în curând vor fi anunțate și alte schimbări care vor marca competiția vocilor în sezonul 8.

Irina Rimes este nerăbdătoare să descopere cele mai bune voci din România, să aducă în echipa ei concurenți plini de entuziasm, să lucreze împreună cu ei, să compună, să creeze și să-i ajute să se dezvolte pe plan muzical.

Plină de emoții și fericită că face parte din echipa celei mai tari competiții a vocilor, Irina a declarat: ”Vocea României este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să fac, este ca un vis împlinit. Mi-am dorit de atâtea ori să strig în gura mare cât de importantă este emoția, cât de important este mesajul, importanța de a transmite ce cânți. Aceasta este cheia către sufletul omului. Vocea este aceea care te atinge, care te face să tresari, indiferent că e o piesă veselă sau una tristă. Eu asta știu să fac, asta vreau să-i învăț pe concurenții din echipa mea sa facă. Sunt gata să mă implic 120% în tot ce va însemna progresul lor în acest show. Vreau să adun în echipa mea oameni talentați, care să fie deschiși să încerce și ceva nou. Nou pentru ei, dar și pentru noi. Va fi un sezon productiv, cu multă ambiție și determinare. Eu vin cu o tonă de entuziasm și poftă de muncă și vreau să o împărtășesc cu toată lumea.”.

Originară din Republica Moldova, Irina Rimes a cucerit inimile tuturor celor din țara ei natală după ce a participat într-un show de talente, însă artista și-a dorit să cucerească și scena muzicală din România și a reușit. Este o apariție inedită, plină de sensibilitate, cu un farmec aparte, iar muzica pe care o creează este întotdeauna inspirată din viața ei. Irina s-a lansat cu o piesă care a fost luni în șir pe primul loc în topurile de profil din România, Visele, și a continuat să ajungă la sufletele românilor prin talentul ei și prin vocea plină de dorință și pasiune.

Irina Rimes este mai mult decât o voce foarte bună, ea este un artist complet, scrie versuri, compune și de-a lungul timpului a colaborat cu mai mulți cântăreți români ale căror hit-uri precum Cum ar fi – INNA, Ieri erai – Raluka, Dor de tine – Antonia, Poartă-mă – Alina Eremia sau Sunt puternică – Andra poartă semnătura ei.

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61963932
Finala "Românii au talent", câştigată de Emil Rengle. Ce va face cu premiul de 120.000 euro

Finala "Românii au talent" a fost o seară cu emoții greu de descris în cuvinte. Concurenții au urcat pe scenă și au încercat să convingă publicul că merită marele premiu.

61963911
Emil Rengle a câștigat finala "Românii Au Talent", sezonul 8. Tânărul a obținut și Premiul de Originalitate

Emil Rengle a câștigat a opta ediție ROMÂNII AU TALENT. Pe lângă titlu, tânărul a primit și marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Pentru prima dată în istoria acestui concurs, trofeul a fost câștigat  de un număr de dans.

61963898
TIFF 2018. Actrița Fanny Ardant a sosit la Cluj-Napoca

Cunoscută publicului din lumea întreagă pentru frumuseţea exuberantă dar şi talentul deosebit, îndrăgită actriţă franceză Fanny Ardant a ajuns vineri după amiaza la Cluj-Napoca.

Recomandări
Vladimir lipaev facebook ambasada rusiei in romania
MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil: „O manifestare clară a războiului hibrid”

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat marți, 27 octombrie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, în legătură cu sabotajul atribuit Rusiei, care ar fi provocat incendiul din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov.

Protest franta steag getty
Datoria suverană a Franței, un risc în creștere pentru euro și pentru Europa. Avertismentul unui laureat Nobel pentru Economie

Franța a devenit unul dintre principalele motive de îngrijorare pe piețele financiare europene, pe fondul creșterii costurilor de împrumut, al datoriei publice ridicate și al dificultăților politice de a reduce deficitul bugetar. 

Luca niculescu id292371 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, întrebat dacă se vor majora taxele în România: „Știți care este poziția noastră”

Premierul Luca Niculescu a fost întrebat, marți, de jurnaliști, cum vede posibilitatea majorării unor taxe în România în viitorul apropiat, precum impozitul pe profit sau TVA-ul în industria HORECA.