Dr. Dre, internat la spital cu un posibil anevrism cerebral. Cum se simte rapperul

62167492
Getty

Rapperul Dr. Dre a fost internat în spital după ce ar fi făcut un anevrism cerebral. El a anunțat însă marți că se simte „bine”, pentru a pune capăt zvonurilor despre starea sa de sănătate.

 

Rapperul Dr. Dre a fost internat într-un spital din Los Angeles.

„Mă simt bine şi primesc îngrijiri excelente din partea echipei mele medicale", a declarat magnatul muzicii pe Instagram în timp ce relatările despre starea sa au început să circule, potrivit AFP și Agerpres.

„Voi ieşi din spital şi mă voi întoarce acasă în curând. Mulţumesc tuturor marilor medici profesionişti de la Cedars", a transmis Dr. Dre.

Rapperul în vârstă de 55 de ani, pe numele său real Andre Young, este una dintre cele mai influente personalităţi de pe scena hip-hop. El a cunoscut celebritatea alături de pionierii gangsta rap N.W.A., în anii 1980.

În deceniul următor, artistul a fondat Death Row Records, apoi Beats Eletronics, compania sa de căşti audio, cumpărată de Apple.

Dr. Dre a colaborat cu cei mai mari artişti rap precum Eminem, căruia i-a fost mentor, Snoop Dogg sau Combs, şi a lansat gangsta rap şi G-Funk pe Coasta de Vest.

Vestea spitalizării rapperului a stârnit un val de îngrijorare pe reţelele sociale, în special în rândul prietenilor săi.

Ice Cube a scris pe Twitter: "Trimiteţi dragostea şi rugăciunile voastre prietenului Dr. Dre".

„Fă-te bine Dr. Dre pentru că avem nevoie de tine", a scris şi Snoop Dogg pe Instagram.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62167469
VIDEO. O reclamă cu un bărbat care mănâncă un sandviş cu liliac stârnește controverse în Australia
O reclamă în care un bărbat apare mâncând un sandvici cu liliac este anchetată de organismul de reglementare Advertising Standards Bureau din Australia.
62167401
Proiectul ”Retro rock” românesc, cu piese ale anilor ’60-’80, este disponibil gratuit pe YouTube
Proiectul ”Retro rock” românesc, cu piese ale anilor ’60-’80, reinterpretate de 50 de muzicieni, este acum disponibil gratuit pe YouTube.
62167340
Rowan Atkinson renunță la Mr. Bean. „Este extenuant”
Mr. Bean nu va mai apărea pe ecran, cel puțin nu în producții cinematografice noi. Rowan Atkinson, actorul care a devenit celebru interpretând acest personaj, spune că rolul este „extenuant”.