„L-a ucis doar ca să ne arate că e puternic”. Bărbat din Maramureș trimis la închisoare pentru că a omorât un pui de câine

×
Publicitate

Un bărbat din Maramureș a fost condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu executare, pentru uciderea unui pui de câine.

 

Acesta a săvârșit oribila fapta în fața unei fetițe de 8 ani. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Bărbatul era un apropiat al unei familii din localitatea Sălnița. II ajuta pe oameni la treburile gospodăresti si de multe ori o lua pe fetița lor de la școală și o ducea acasă. Copila avea un cățel de numai câteva săptămâni pe care l-a numit Cozonac. Până la primul vaccin, familia a decis ca patrupedul să rămână în grija bărbatului. Apoi i-au transmis că îl poate aduce fetiței. Acest fapt l-a enervat la culme pe bărbatul care consumase și alcool.

Simina Blaga, proprietarul câinelui: „A luat cățelul din brațele fiicei mele și undeva la 300 de metri de unde eram eu cu fiica și soțul, a dat cu cățelul de pământ până l-a omorât. După aceea a venit cu cățelul cu gândul să îl arate fetei, era cu el prins de picioare mergea către ea. Nu știm exact e l-a determinat să facă asta”.

Proprietarii câinelui spun că au rămas șocați de această faptă, iar după câteva minute bărbatul s-a întors la ei și a început să lovească mașina din curte cu un topor. Atunci nu au mai stat pe gânduri și au sunat la 112.

Mihai Blaga, proprietarul câinelui: „Dintr-o dată a luat-o razna fără să știm exact nici măcar de ce. Cățelul l-a ucis doar ca să ne arate nouă că el e puternic”.

Inițial, individul a primit arest la domiciliu, apoi Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare.

Ioan Pop, avocat: „A dispus condamnarea inculpatului la un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție. Persoanele care săvârșesc astfel de fapte de violență împotriva animalelor sunt pasibile de pedepse cu închisoare în regim de detenție, cum a fost și în situația de față”.

Pedeapsa este definitivă, iar barbatul va sta după gratii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62419993
Trei persoane, între care un avocat, arestate preventiv în dosarul privind înşelăciuni în domeniul imobiliar

Trei persoane, între care un avocat cunoscut în municipiul Ploieşti, au fost arestate preventiv, marţi seară, în dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

62419887
Cine este femeia care se află în spatele escrocheriei de un milion de euro din Ploiești. Era ajutată de fiul ei

Procurorii din Prahova anchetează o fraudă în domeniul imobiliar, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.  

62419559
Gruparea de români care fura de la femei nevoiașe. Cum s-au îmbogățit Florin Duduianu și membrii rețelei

O operațiune spectaculoasă a autorităților federale americane a dus la arestarea a 48 de suspecți, mulți români, dintr-un grup infracțional organizat.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.