Tudorel Toader ar urma să trimită joi la CSM proiectul de OUG pentru modificarea legilor justiţiei

61986103
Agerpres

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader ar urma să trimită joi la CSM proiectul de OUG pentru modificarea legilor justiţiei, după ce miercuri seară a anunţat că a primit acceptul Comisiei de la Veneţia pentru a recurge la o Ordonanţă de Urgenţă.

De asemenea, ministrul a precizat că actul normativ ar putea fi adoptat săptămâna viitoare.

"Am mers la Comisie cu mai multe soluţii legislative prin care să fie preluate o parte din propunerile Comisiei de la Veneţia. (...) Am avut şapte propuneri, toate au fost agreate, au fost considerate necesare pentru evitarea unor disfuncţionalităţi. Care e actul normativ prin care putem corecta legile justiţiei? Ordonanţa de Urgenţă! Comisia de la Veneţia nu e deschisă la OUG, dar se referă la cele care au rolul de a ocoli procedura parlamentară constituţională. În cazul acesta, este vorba despre preîntâmpinarea unor efecte mai puţin dorite, efecte care pot să rezulte din aplicarea celor trei legi. Asta este justificarea. Dânşii au agreat de comun acord, au exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG în sensul celor discutate şi le-am spus că voi spune public", a afirmat Toader la România TV, potrivit news.ro. 

El a anunţat că joi trimite draftul actului normativ la CSM, pentru aviz.

"Voi face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede ca săptămâna viitoare să poată fi adoptată ordonanţa de urgenţă”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la Digi24, că recomandările Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei ar putea fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă.

”Voi vorbi cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările Comisiei, anumite racordări ale normelor juridice la standardele europene. Eu am câteva soluţii pe care le am în vedere pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă”, a declarat ministrul Justiţiei.

În punctul de vedere în legătură cu legile justiţiei transmis la jumătatea lunii iulie, Comisia de la Veneţia îşi exprimă preocuparea deosebită cu privire la procedurile de numire şi revocare a procurorilor-şefi, limitarea libertăţii de exprimare a magistraţilor şi noile dispoziţii referitoare la răspunderea magistraţilor, precum şi în legătură cu noua direcţie pentru investigarea infracţiunilor magistraţilor, precum şi prevederi care ar putea slăbi rolul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca garant al independenţei judecătoreşti.

În opinia preliminară, Comisia face o serie de recomandări către autorităţile de la Bucureşti, între care să reexamineze sistemul de numire, respectiv revocare a procurorilor de rang înalt, pentru a asigura condiţiile unei proceduri obiective, prin menţinerea rolului instituţiilor avute de Preşedinte şi de CSM, astfel încât să echilibreze influenţa ministrului justiţiei.

O altă recomandare este eliminarea sau definirea mai bună a prevederilor care permit procurorilor superiori să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile date de procurori.

Experţii Comisiei de la Veneţia propun şi eliminarea restricţiei propuse privind libertatea de exprimare a judecătorilor şi procurorilor.

Alte recomandări ale Comisiei vizează: modificarea dispoziţiilor privind răspunderea financiară a magistraţilor astfel încât să se asigure că acţiunea în despăgubire are loc numai după stabilirea răspunderii magistratului de către CSM în cadrul procedurii disciplinare; reexaminarea, în vederea unei mai bune precizări a acestora, a motivelor revocării membrilor CSM; eliminarea posibilităţii de a revoca membrii CSM; renunţarea la schema de pensionare anticipată propusă, cu excepţia cazului în care se poate constata că nu va avea un impact negativ asupra funcţionării sistemului.

Potrivit autorităţilor române, aceste proiecte vizează sporirea eficienţei şi responsabilităţii judiciare şi consolidarea independenţei judecătorilor, prin separarea carierei judecătorilor şi a procurorilor.

Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că aceste legi ar "submina probabil" independenţa judecătorilor şi procurorilor români şi încrederea publicului în sistemul judiciar.

Avizul preliminar a luat notă de actualul "climat politic tensionat, puternic influenţat de rezultatele eforturilor ţării de combatere a corupţiei". Comisia de la Veneţia sesizează presiunile şi intimidarea judecătorilor şi procurorilor, inclusiv politicieni de rang înalt şi campanii mediatice. Organismul de experţi recunoaşte, de asemenea, presupusele cazuri de abuz de putere din partea magistraţilor români, în special a procurorilor, ceea ce conduce la îndoieli cu privire la metodele utilizate pentru combaterea corupţiei, precum şi la preocupările legate de legăturile dintre instituţiile judiciare şi serviciile de informaţii.

Menţionând că au fost aduse îmbunătăţiri în urma criticilor şi a unor decizii ale Curţii Constituţionale, Comisia avertiza că în continuare noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.

Împreună cu măsurile de pensionare anticipată, proiectul de lege ar putea afecta negativ eficienţa şi calitatea sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei împotriva corupţiei, mai arăta comisia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61981874
Tudorel Toader, despre modificarea Legilor Justiției: „Comisia de la Veneția a exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri seara că a primit acceptul Comisiei de la Veneția să modifice Legile Justiției prin OUG.

61943582
CSM: O nouă amânare privind acţiunea disciplinară deschisă împotriva lui Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat miercuri, pentru 7 noiembrie, discuţiile privind acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare (IJ) vizând-o pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi.

61869219
Sesizarea preşedintelui Iohannis vizând Codul administrativ, respinsă de CCR

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la Codul administrativ al României.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.