Doi oameni de afaceri cercetați penal pentru un contract public de măști Covid de peste 50 de milioane de lei

62243623
Shutterstock

Doi oameni de afaceri sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie în legătură cu un contract de achiziţii publice de măşti de protecţie de peste 50 de milioane de lei.

Cei doi sunt acuzați, printre altele, de cumpărare de influență și spălare de bani și sunt sub urmărire penală împreună cu SC Sanimed Internațional Impex SRL, potrivit Agerpres.

Astfel, procurorii Direcției Naționale Anticorupție investighează posibilitatea comiterii unor infracţiuni de instigare la abuz în serviciu; dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite; cumpărare de influenţă; spălarea banilor; a unor infracţiuni de fals şi înşelăciune (comise în diferite forme de participaţie).

Funcționari publici

Procurorii anticorupţie DNA efectuează cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid-19, a fost încheiat un contract-cadru de achiziţii publice de măşti de protecţie, în valoare de peste 50 de milioane lei.

Conform anchetatorilor, cei doi afacerişti ar fi determinat funcţionari din cadrul Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) ca, prin încălcarea legii, să permită încheierea între o societate comercială interpusă, controlată de cei doi oameni de afaceri şi instituţia publică menţionată, a acordului-cadru care viza achiziţia a 1.750.000 măşti de protecţie.

„Deoarece societatea interpusă nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măştilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalităţi în valoare de 12.786.706 lei,“ a declarat DNA.

Suma imensă care ar fi fost obținută de către cei doi suspecți

„Pentru a se asigura de obţinerea/derularea în bune condiţii a contractelor de achiziţii publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecţi ar fi achitat unei alte persoane, sub forma unui contract de reprezentare consultanţă şi prestări servicii - intermediere, suma de 568.820 lei,“ a mai precizat comunicatul.

DNA spune că ar fi fost vătămate interesele societăţilor participante în cadrul procedurii şi ale instituţiilor publice implicate în acţiunile de prevenire şi răspuns împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 cărora le erau destinate materialele de protecţie.

„Concomitent s-ar fi obţinut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societăţile controlate de suspecţi (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât şi pentru firmele interpuse),“ au mai dezvăluit procurorii.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62088150
Arafat: Un dosar DNA ”mi-a transformat ultimele 6 luni din viața mea într-un coșmar”

Secretarul de stat Raed Arafat susține că Direcția Națională Anticorupție i-a transformat ultimele 6 luni ”într-un coșmar”, după ce procurorii au încercat să redeschidă un dosar pe numele său.  

62255174
Elena Udrea, din arest: ”Sunt arestată ilegal, cu încălcarea Constituţiei României”

Fostul ministru Elena Udrea, arestată preventiv în Bulgaria, a transmis miercuri un mesaj în care susţine că este „arestată ilegal”și că măsura arestării sale încalcă Constituţia României.

 

62254656
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe liderul sindicaliștilor de la metrou, Ion Rădoi

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, luni, pe președintele sindicatului USLM din Metrorex, într-un dosar legat de exploatarea și administrarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou.    

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.