Litoralul, mana moarta. Care e asul din maneca prin care Romania isi poate relansa turismul

60501919

"Aveti o tara cu potential, popor primitor si Carpatii - spre asta se indreapta turistii".Cu aceste vorbe, cei din Organizatia Mondiala a Turismului ne sugereaza sa acceptam ca litoralul nu poate atrage turisti ca Grecia, Spania sau chiar Bulgaria.

Avem un as in mineca si ar trebuie jucat macar in ultimul ceas.

Si nu doar Delta ar putea sa ne aduca bani, sustine presedintele Organizatiei Mondiale a Turismului care ne sugereaza sa speculam segmentul ECO. Avem deja pensiuni certificate la nivel european si peste 20.000 de turisti straini care ne calca pragul in fiecare an.

"Aveti o tara cu potential, aveti traditie, popor primitor, insa trebuie sa ne intoarcem catre natura, turism ecologic aveti rau, aveti Carpatii, spre asta se indreapta turistii

In special nemtii, francezii si britanicii dar nu trebuie sa-i neglijam nici pe rusi. Si atunci care e concluzia? Sa lasam litoralul in seama turistilor de weekend si sa incercam sa vindem mai bine cararile de munte.

De altfel in cei doi ani de criza toate tarile care au mizat doar pe litoral au pierdut. Iar noi mai mult decit ceilalti pentru ca plajele noastre ramin sub cele din Grecia, Turcia, Spania si chiar Bulgaria.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
60501787
Topul celor mai bune hoteluri din lume. GALERIE FOTO
Revista americana Travel Leisure a intocmit topul celor mai bune hoteluri din lume. Surprinzator poate pentru unii, dar cele mai multe dintre unitatile turistice incluse in top se afla pe continentul african.
60263881
Turistii straini ne dau o lectie: cand vin in Romania se cazeaza in casele vechi, traditionale
Localnicii din zona Ardealului au prins ideea, asa ca din ce in ce mai multi isi transforma casele mostenite de la bunici in pensiuni.
60492923
Motivul pentru care romanii au anulat 10.000 de concedii in Egipt si Tunisia
Aproape 10.000 de vacante la piramide, dar si pe plajele de la Mediterana, au fost anulate pana acum.