Ministrul Educației a solicitat ISMB să transmită concluziile cercetării în cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual

62430338
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită ministerului concluziile cercetării în cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual de doi colegi.  

„Violenţa, agresiunile şi comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu şcolar sănătos şi sigur. Am solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită Ministerului Educaţiei concluziile cercetării. În aceeaşi măsură, reiterez obligaţia şcolilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violenţă, care stabileşte foarte clar paşii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinţi", a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, un reprezentant al Ministerului Educaţiei s-a deplasat luni dimineaţă la respectiva şcoală, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit sursei citate, cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

O echipă de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se află la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, unde efectuează un control privind cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual de colegi. Mai mulţi părinţi revoltaţi s-au adunat luni în curtea unităţii de învăţământ.

„Am fost acolo împreună cu inspectorul şcolar general pentru a însoţi echipa de control pe care dumnealui a numit-o în vederea cercetării aspectelor semnalate de către părinţii protestatari, pe de o parte. Pe de altă parte, nu putem rezolva lucrurile în stradă. (...) Am lăsat echipa de control să îşi facă treaba”, declara, pentru Agerpres, luni, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.

El a adăugat că, întrucât există o cercetare în curs a organelor de anchetă, nu se poate pronunţa în acest caz.

„Este în cercetare de către organele de anchetă, nu îmi permit să mă pronunţ asupra acestor fapte. La nivelul şcolii noi putem să verificăm dacă s-au respectat procedurile noastre administrative. Dacă şcoala a fost informată oficial, ce măsuri a luat, dacă nu a luat, de ce nu le-a luat. Nu m-am dus acolo să fac anchete personal. (...) Ceea ce reclamau părinţii este asigurarea securităţii copiilor lor la şcoală”, a menţionat secretarul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62430537
Ce părere au liceenii despre ce a picat la simularea pentru BAC. ”Blaga n-a știut nimic de mine, eu de ce să știu despre el?”

Simularea națională a Bacalaureatului s-a încheiat luni la prânz. Mulți dintre viitorii absolvenți de liceu care au dat proba la Limba română au ieșit plini de speranța că vor avea noroc de corectori generoși.  

62430315
Începe simularea pentru Bac: ”Sunt foarte pregătit, consider eu”. Sfaturi pentru elevi

Simularea examenului de Bacalaureat începe luni cu proba de Limba română. Aproape 150.000 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a sunt așteptați la acest test de antrenament.  

62322925
Eroare gravă la o școală din Baia: elevii au primit subiectele de anul trecut la simulare. Reacția Inspectoratului Școlar

O școală gimnazială din Baia a primit interdicția de a organiza examenul național de evaluare Națională din vară, după ce elevii unității de învățământ au rezolvat subiecte greșite la simularea din februarie.

 

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.