Un urs s-a chinuit 12 ore blocat într-un gard din Neamț, pentru că primăria nu avea contract cu o asociație de vânători

62212552

Un urs s-a chinuit 12 ore blocat în gardul unei gospodării din Ceahlău, pentru că primăria nu avea contract încheiat cu o asociație de vânători, singura în măsură să intervină în astfel de situații.

 

Incidentul a avut loc pe 10 septembrie, în localitatea Ceahlău, unde un urs care venea cu regularitate prin zonă a rămas prins în gardul de sârmă al unei gospodării, scrie Monitorul de Neamț.

Animalul s-a chinuit 12 ore captiv în sârma ghimpată, iar autoritățile informate despre cazul lui nu au putut interveni deoarece primăria nu avea încheiat un contract cu o asociaţie de vînătoare, ai cărei membri puteau interveni în astfel de cazuri pentru tranchilizarea şi eliberarea sălbăticiunii.

Contractul a fost în cele din urmă semnat, la urgenţă, cu Asociaţia Lupul Cenuşiu, iar abia după acel moment a fost tranchilizat şi i s-au acordat îngrijirile medicale pentru rănile suferite cât timp s-a chinuit să se salveze.

Din fericire, a fost vorba de leziuni superficiale, iar ursul a fost eliberat în natură.

 

Ministerul Mediului a impus primăriilor încă din iulie semnarea unui contract cu asociațiile de vânătoare

 

„Vînătoarea nu este permisă, astfel că Ministerul Mediului a făcut o procedură pentru a se putea acţiona în astfel de situaţii. Acţiunea este graduală, adică se merge de la împuşcare, dacă ursul este foarte agresiv, pînă la relocare sau eliberare, aşa cum a fost cazul acum“, a declarat Raul Papalicef, şeful Asociaţiei Lupul Cenuşiu.

În iulie 2021, Ministerul Mediului a impus tuturor primăriilor din zona de munte să încheie, în termen de 60 de zile, contracte cu asociaţii de vînătoare pentru a se putea interveni în cazuri cum a fost cel prezentat acum.

Un caz similar a avut loc recent la Bicaz Chei, unde s-a reuşit eliberarea ursului captiv tot într-un gard. Și în Vrancea, un alt urs a fost eliberat după ce a rămas blocat în gardul unei gospodării.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62211133
Cheia succesului descoperită de micii producători locali. Un britanic a adoptat metoda: „Vânzările ne-au crescut de 3-4 ori”

Micii producători locali de produse alimentare pășesc tot mai mult spre piața externă cu ajutorul mediului virtual.

62212531
Timp de două zile, turiștii s-au înfruptat din preparatele din pește, la maratonul culinar de pe malul brațului Sulina

Maraton culinar pe malul brațului Sulina, în localitatea Crișan. Timp de două zile, turiștii au gustat zeci de preparate din pește, gătite după rețete întâlnite doar în satele Deltei.

62212543
Din cauza încălzirii globale, unele sortimente de cafea sunt pe cale de dispariție. Experții trag un semnal de alarmă

Gustul cafelei cu care milioane de pământeni își încep ziua s-ar putea schimba. Din pricina încălzirii globale, multe tipuri de cafea sunt pe cale de dispariție. Prețurile au crescut cu 20% și vor mai crește, atrag atenția cei care au afaceri în domeniu.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.