Un profesor din Vaslui a sunat la 112 să anunțe că îl bat colegii. Ce a urmat te lasă fără cuvinte

62150215

Un profesor de matematică de la o școală din Vaslui a sunat la 112 să reclame că îl bat colegii, iar când polițiștii au ajuns la fața locului le-a spus că nu îi face nimeni nimic, dar a sunat pentru că avea o plângere făcută la ei și nesoluționată.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, cadru didactic la Şcoala Gimnazială "Elena Cuza" din municipiul Vaslui, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment de poliţişti pentru apel abuziv la numărul de urgenţă 112, după ce a reclamat că a fost agresat de un coleg, fapta nefiind confirmată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, când bărbatul le-a spus poliţiştilor care s-au deplasat la unitatea de învăţământ pentru efectuarea de verificări că de fapt nu a fost agresat şi le-a explicat acestora că are o plângere anterioară tot pentru agresiune care nu a fost soluţionată de organele abilitate.

"Având în vedere că fapta sesizată nu s-a confirmat, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu.

Cadrul didactic este cunoscut cu abateri anterioare pentru care a mai fost sancţionat. Profesorul face, de altfel, obiectul unei cercetări disciplinare în curs pentru că ar fi avut un comportament neadecvat în cadrul unei şedinţe a consiliului profesoral.

Sancționat pentru că jignește elevii

Cadrul didactic ar fi fost sancționat pentru că jignește elevii, iar conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a spus pentru Vremea Nouă că profesorul este o fire conflictuală, motiv pentru care toată situația sa este una complicată.

“Școala Gimnazială „Elena Cuza” este o unitate de învățământ cu rezultate bune, însă acolo e o situație complicată. Domnul profesor despre care vorbim relaționează conflictual cu mai toată lumea. A mai fost cercetat diciplinar la începutul acestui an școlar, a fost și sancționat pentru comportament nepedagogic la o anumită clasă. De atunci, animozitățile s-au menținut.

Nu am fost înștiințați de faptul că ar fi fost agresat în școală, nu știm să fi existat un astfel de incident, însă la începutul acestei săptămâni ne-a trimis o sesizare la inspectorat. Nu pot să vă dau informații pentru că sesizarea se află în lucru. Sunt niște acuzații pe care le aduce la adresa conducerii, iar în această perioadă efectuăm verificări”, a declarat inspectorul școlar adjunct, prof. Andrei Huiban.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62176472
Spitalul Județean Suceava, somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală din sala de așteptare

Spitalul Județean Suceava a fost somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală pe care o pune la fântâna arteziană din curte și în sălile de așteptare, a anunțat managerul unității, dr. Alexandru Calancea.

62438742
Produsul natural care poate prelungi durata de viață a fructelor și legumelor. Descoperirea inedită a cercetătorilor români

Cercetătorii români au creat un produs natural care poate prelungi și cu câteva luni durata de viață a fructelor și legumelor.  

62438736
Ce preferă românii în materie de alcool. „Vinarsul din căldare, 90 de grade are. Răcitorul în fântână să tot bei o săptămână”

În ultimii ani ne-am schimbat preferințele în materie de alcool. Așa se face că a crescut consumul de tărie, conform datelor de la Statistică.  

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.