Cele mai frumoase cărți de Crăciun. Ce să citiți în această perioadă pentru a rămâne în spiritul sărbătorilor

62312264
Shutterstock

În caz că ați rămas în pană de idei pentru cadourile de Crăciun, iata mai jos câteva idei culturale. Cele mai frumoase cărți de Crăciun pot fi daruri perfecte de pus sub brad, dar și o lectură plăcută în această perioadă, conform Reader's Digest.

 

 Polar Express de Chris Van Allsburg

"Polar Express" este povestea unui băieţel care începe să pună la îndoială existenţa lui Moş Crăciun. Aşa că, în noaptea de Ajun, încerca să pândească, din patul său, momentul în care Moş Crăciun avea să apară cu sania sa. Însă, surpriză, în loc de sanie, în faţa casei apare un tren magic care îl duce într-o călătorie la Polul Nord.

Cutia de Crăciun de Richard Paul Evans

Povestea lui Evans a fost scrisă iniţial pentru fetele sale, însă a ajuns să aibă un mare succes la publicul de toate vârstele. Este menită să reamintească tuturor ce înseamnă Crăciunul cu adevărat, care sunt valorile autentice ale sărbătorii într-o lume în care banii şi munca în exces duc la neglijarea şi îndepărtarea celor din jur.

Steaua. O poveste de Crăciun de Sergio Bambaren

Povestea se ţese în jurul unui "personaj secundar" din istoria biblică a naşterii lui Iisus: animalul care a purtat-o pe Maria spre Betleem. Este o catârcă, făptură nefericită, dar cu un destin ieşit din comun. O istorie despre sacrificiu şi salvare, care începe de la potopul lui Noe şi de la o stea de mare şi ajunge până la "steaua Magilor". O altă parabolă cu o fermă a animalelor, de data aceasta cu rezolvare sacră.

Cartea de Crăciun de Sorin Lavric

Pentru tineri şi pentru toţi cei care vor să rămână tineri, iată povestea, ţesuta prin secole, despre sacru şi profan, ritual şi datină împletite în puntea vie care leagă un an de altul.

Scrisori de la Moş Crăciun de J.R.R. Tolkien

Volumul cuprinde mai multe povestioare scrise sub forma unor scrisori adresate chiar copiilor autorului. Aceştia primeau, în fiecare lună decembrie, scrisori de la Polul Nord în care Moş Crăciun le povestea aventurile sale şi ale renilor în ţinutul îndepărtat şi înzăpezit.

Povești La Gura Sobei de Caitlin Matthews, Helen Cann

Poveştile la gura sobei sunt inspirate de legendele şi tradiţiile populare specifice culturilor dintre cele mai diverse: celtice (Scoţia), germanice (Austria), slave (Rusia, Cehia) sau de peste ocean (Canada). Ce poate fi mai plăcut decât să îţi strângi prietenii şi familia în jurul unui foc care trosneşte şi să citeşti povesti minunate din ţinuturi îndepărtate?

Când Moş Crăciun a căzut din cer de Cornelia Funke

N-a mai rămas decât un singur Moş Crăciun după ce Marele Consiliu de Crăciun a preluat frâiele chestiunii cadourilor. Iar acest singur Moş Crăciun autentic, Niklas Julebukk, nu ar avea voie să profeseze. Dar lui nu-i pasă şi, împreună cu Steaua Căzătoare, renul sau, câţiva îngeri, are grijă ca măcar unora dintre copii să le fie îndeplinite dorinţele ce nu pot fi îndeplinite cu bani.

Cartea cu bunici (volum colectiv)

Cum ar fi Crăciunul fără bunici? Cu siguranţă, mai trist. Aproape 100 de personalităţi au adus un omagiu bunicilor, evocându-i în poveşti unice. Printre ei, se număra H. R. Patapievici, Radu Naum, Cristina Modreanu, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu. Volumul cuprinde şi un fragment de roman (Filip Florian) şi un poem (Şerban Foartă). La final, există şi un mic album foto. Între cele 20 de fotografii de epocă se găsesc imagini cu bunicii lui Matei Călinescu sau Ana Blandiana.

Cele mai frumoase poveşti de Crăciun de Simon Rae

O colecţie cu poveşti care au drept subiect Crăciunul, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Cum se sărbătoreşte Crăciunul la Polul Nord sau în alte părţi ale lumii puteţi afla dacă citiţi această carte.

O poveste de Crăciun de Charles Dickens

Pe drept cuvânt Charles Dickens este numit reinventatorul Crăciunului. Pe vremea când această poveste a apărut prima dată, Crăciunul nu era, cel puţin pentru englezi, un eveniment aşa deosebit cum e acum. Însă povestea lui Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit şi singur care este vizitat de spiritul partenerului său mort, a dat sens acestei sărbători. Ebenezer este dus în trecut, prezent şi viitor de trei spirite care vor să îi arate ce înseamnă cu adevărat Crăciunul. A doua zi Ebenezer se trezeşte un om schimbat.

Cum a furat Grinch Crăciunul! De Dr. Seuss

Una dintre poveștile clasice de Crăciun, „Cum a furat Grinchul Crăciunul!” este o carte care nu poate lipsi de pe nicio listă de cărți de Crăciun, pentru toate vârstele. Morocănosul Grinch învață că „Crăciunul nu vine dintr-un magazin” – o lecție care este la fel de relevantă acum că și în 1957.

O amintire de Crăciun de Truman Capote

Acțiunea cărții „O amintire de Crăciun”, scrisă de Truman Capote, are loc în anii 1930, dar nuvelă a fost publicată inițial în 1956. Bazată pe experiența proprie, povestea prezintă relația unui băiat cu familia sa, concentrată pe întâmplările din perioada Crăciunului.

Darul Magilor de O. Henry

Romanul „Darul magilor” este o poveste clasică cu o întorsătură ironică. Jim și Della, un cuplu tânăr, proaspăt căsătorit, fără prea mulți bani, încearcă fiecare să-și dea seama ce să-i ia celuilalt de Crăciun. Ei fac sacrificii pentru a-și putea permite darurile, iar pe parcurs învață o serie de lecții importante despre dragoste și importanța darurilor, dincolo de lucrurile materiale.

Cel mai mare cadou de Philip Van Doren Stern

Înainte de a fi filmul „O viață minunată”, unul dintre cele mai bune filme de Crăciun din toate timpurile, a existat cartea The Greatest Gift (n.r. Cel mai mare cadou). Romanul, publicat inițial în 1943, stabilește premisa care va sta la baza filmului. Dacă sunteți fan al filmului, vă va plăcea să citiți materialul sursă, scrie Reader's Digest.

Articol recomandat de sport.ro
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
Citește și...
Horoscop 27 iulie 2026. Nodul Nord intră în Vărsător și deschide un nou capitol al destinului pentru toate zodiile

Horoscop 27 iulie 2026. Intrarea Nodului Nord în Vărsător marchează începutul unui tranzit astrologic important, care se va desfășura până pe 26 martie 2028 și va influența toate cele 12 semne zodiacale. 

Viperele de pe traseele montane din România. Salvamont a dezvăluit motivul pentru care șerpii îi mușcă pe turiști de mâini

Odată cu sezonul de vară și avântul drumețiilor montane, salvamontiștii trag un semnal de alarmă tot mai des întâlnit: turiștii se apropie prea mult de vipere pentru a le fotografia sau a le atinge.

Seară italiană în Capitală. Bucureștenii au experimentat cum e viața în Toscana

Bucureștenii au putut face, ieri, o călătorie în Italia cu metroul. Livada casei lui Tudor Arghezi, din sudul Capitalei, s-a transformat pentru o zi într-o pajiște din Toscana, cu mâncare și muzică specifice locului.

Recomandări
Ambasadorul rus a mers la Ministerul de Externe: I s-au prezentat fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României

Vladimir Lipaev, ambasadorul Federației Ruse la București a ajuns, luni, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după ce a fost convocat ca urmare a incidentelor cu drone care au încălcat spațiul aerian al României.

Sesiune extraordinară în Parlament: Măsuri pentru ieftinirea carburanților, TVA de 9% la locuințe până la 30 septembrie

Parlamentul a intrat de luni într-o sesiune legislativă extraordinară. Pe agenda aleșilor se află mai multe proiecte esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, dar și proiectul de lege pentru programul SAFE.

Grevă generală în Sănătate de marți, 28 iulie. Sanitas acuză presiuni și intimidări asupra angajaților care protestează

Liderii sindicali ai Federaţiei Sanitas reclamă „presiuni asupra angajaţilor”, în contextul în care, începând de marţi, angajaţii din Sănătate declanşează greva generală pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de legea salarizării