Temperaturile ridicate i-au făcut pe părinți să-și aducă copiii la Zoo Târgu Mureș. Cine a fost atracția principală

×
Publicitate

Cum vremea a fost ca de început de primăvară iar elevii încă se bucură de vacanță, grădina zoologică din Târgu Mureș a fost vizitată de sute de oameni.

Temperaturile ridicate au fost și pe placul animalelor, care au profitat de soare și s-au lăsat admirate de copii și adulți, deopotrivă.

În Târgul Mureș au fost, luni, zece grade Celsius, o zi perfectă pentru frumoasa familie de lei, care i-a atras pe micii curioși. Și zebrele sau antilopele au defilat prin fața vizitatorilor, alintându-se sub razele de soare.

Vizitator: „E prima oară anul acesta, venim din Cluj. E păcat să nu te bucuri de o vreme așa frumoasă”.

Îmbujorați și cu chef de mișcare, cei mici au fost fermecați și de exemplarele exotice.

Copil: „Mi-a plăcut cel mi mult să văd reptilele, corcodili, șerpii sunt foarte mari. Este și cald dar și frig”.

Copil: „Am venit cu mama mea să văd animlele. Am văzut leii, papagalii”.

Copil: „Mie mi-au plăcut hamsterii, sunt așa drăgălași”.

Vizitator: „E un timp foarte frumos, copiii sunt fericiți că au văzut așa ceva. E frumos, e foarte bine”.

Elefanții, dar și cele două girafe se bucură de atenția celor mici, în padocul lor acoperit. Pe timp de iarnă, frumoasele animale sunt răsfățate cu multe legume. Girafele, de exemplu, adoră morcovii și vinetele.

Szanto Janos, directorul Grădinii Zoologice din Târgu Mureș: „La zoo, iarna asta fost mai blândă, că a trebuit să încălzim mai puțin casa animalelor. Un consum mai mic de gaz. În luna ianuarie am avut vizitatori foarte mulți. Nu ne-am așteptat la un asemenea număr”.

Gradina zoologică din Târgu Mureș este renumită în toată țara, așa că, de la începutul anului și până acum, au trecut pe aici zece mii de vizitatori, de două ori mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62318946
Datorie de 3 lei la ANAF. Somația primită de un clujean, gata să se trezească cu conturile blocate

Pentru o datorie de 3 lei, un contribuabil a primit somație de plată de la ANAF și risca blocarea conturilor. Bărbatul din Cluj a făcut publică situația absurdă, explicând cheltuielile de recuperare mai mari decât suma datorată.

62318926
Salvador Dali, portretul genialului pictor spaniol. Viața și citate celebre ale pictorului

Pe 23 ianuarie 2023 se împlinesc 34 de ani de la moartea pictorului spaniol Salvador Dali, cunoscut ca reprezentat al curentului suprarealist.

62318190
Cum îți dai seama dacă vinul este natural sau contrafăcut. Testul vinului pe care să-l faci acasă

Mai multe studii medicale au demonstrat că un consum moderat de vin poate avea beneficii pentru sănătate. Însă, trebuie să fim atenți pentru că nu toate vinurile sunt naturale și anumite substanțe pot avea reacții negative pentru organismul nostru.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și va merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.