Tânăra de 20 de ani care a murit în chinuri la spital, pentru că medicii credeau că „se alintă”. „Țipa de durere”

62435667
Facebook.com

O tânără de 20 de ani a murit în chinuri la spital, strigând de durere. Părinții îi acuză pe medici că nu au băgat-o în seamă, crezând că „se alintă”. S-a dovedit că fata era în șoc septic.

Maddy Lawrence, în vârstă de 20 de ani, jucătoare de rugby, și-a dislocat șoldul în timpul unui meci al Universității din vestul Angliei (UWE) împotriva Universității din Bristol. Ea a decedat din cauza insuficienței multiple a organelor în martie 2022, la doar două săptămâni după ce a fost dusă la spitalul din Bristol.

Maddy a dezvoltat o infecție bacteriană în timp ce se afla la terapie intensivă, care a provocat sepsis - atunci când sistemul imunitar reacționează excesiv la o infecție și provoacă leziuni ale țesuturilor și organelor, arată publicația The Sun.

Recent, părinții ei au vorbit despre dramă într-o emisiune TV în Marea Britanie, povestind despre "agonia" prin care a trecut Maddy în ultimele zile din viață.

„Nu i-au luat în seamă țipetele de durere, era considerată un pacient dificil. Trebuie să fi fost într-o agonie absolută și faptul că nu s-au făcut observații pe parcursul a 16 ore (în fișa pacientului, n.r), este de necrezut. Așa a murit, de fapt – ea nu a fost răsfățată, nu se alinta ci atunci s-a instalat septicemia” a declarat mama ei, Karen Lawrence.

Karen a adăugat că a regretat că nu a făcut „mai mult tam-tam" în fața personalului medical pe măsură ce starea fiicei sale se deteriora.

„Acorzi încrederea profesiei medicale. Nu am făcut tam-tam pentru că mă gândeam că ei știu ce fac. Dacă aș fi făcut acest lucru, ea ar fi fost încă cu noi. Ar fi trebuit să fie acasă în câteva zile” a adăugat femeia.

Părinții lui Maddy și-au mărturisit amândoi sprijinul pentru introducerea de către NHS, sistemul de sănătate britanic, a „regulii Martha” din aprilie, prin care se dorește evitarea unor asemenea tragedii.

NHS va introduce „regula Marthei" în cel puțin 100 de spitale începând cu luna aprilie, pentru a le oferi pacienților și familiilor acestora acces la o examinare rapidă și a doua opinie medicală în cazul în care sunt îngrijorați de starea lor sau a unei persoane dragi.

Noul regulament este denumit după Martha Mills, de 13 ani, care a murit de septicemie în 2021, în ciuda îngrijorărilor exprimate de părinți după înrăutățirea galopantă a stării acesteia.

Ce este Sepsisul și ce simptome are

Sepsisul este o reacție la o infecție, care pune viața în pericol, și care apare atunci când sistemul imunitar reacționează exagerat și începe să afecteze propriile țesuturi și organe ale corpului.

Simptomele sepsisului includ: acțiune confuză, vorbire greoaie sau lipsă de logică

pielea, buzele sau limba albastre, cenușii, palide sau cu pete, o erupție cutanată care nu se estompează atunci când rostogoliți un pahar peste piele, la fel ca în cazul meningitei, dificultăți de respirație, sau respirație foarte rapidă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62435668
Carieră în marketing. Top joburi la care să aplici

De câte ori ai dat „skip” imediat ce ți-a apărut o reclamă la întâmplare în timp ce navigai pe internet?

62435623
„Dorel din Sri Lanka” a tăiat din greșeală rădăcinile copacilor din centrul Galațiului. „Mă doare sufletul de așa ceva”

Zeci de copaci din centrul istoric al orașului Galați riscă să moară, după ce muncitorii care lucrau la rețelele de cabluri le-au tăiat rădăcinile.  

62433295
Cum putem fi păcăliți la supermarket. Sfaturile unei foste casiere atunci când facem cumpărături

O fostă casieră a unui supermarket din Germania a explicat cum pot clienții să fie păcăliți atunci când fac cumpărături, relatează HNA.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.