Povestea unei fetițe, victimă a violenței domestice, adoptată de un polițist cu inimă mare

62216525
CNN

Zach, un ofițer de poliție din Arizona în vârstă de 40 de ani, a primit cel mai frumos cadou de la viață într-un moment complet neașteptat.

Polițistul a fost trimis la un caz de abuz asupra unui copil într-un oraș vestit pentru infracțiunile care se comit extrem de des.

Kaila, în vârstă de doi ani, era copilul care îl aștepta cu sufletul la gură.

„M-am îndrăgostit de acea fetiță acoperită de vânătăi. Era atât de puternică. Avea o fractură craniană, hemoragie cerebrală și un cot dislocat”, a povestit ofițerul, potrivit CNN.

Nu era pentru prima dată când Zach vedea un copil ce fusese victima unui abuz.

„Am văzut murind un copil de 13 ani. A fost greu. E ceva atât de emoționant încât mă atinge de fiecare dată când vorbesc despre asta. Pentru Kaila, însă, Dumnezeu a avut un alt plan”, a mai spus polițistul.

Cei doi s-au împrietenit în timp ce așteptau asistenții sociali. Iar în momentul în care autoritățile au început să caute o familie adoptivă pentru Kaila, Zach a fost primul la care s-au gândit.

„Întrebarea care ne-a schimbat viața a fost: Ați putea lua în considerare să o țineți pe fetiță în plasament? Imediat am spus că da”, a mai povestit ofițerul.

Kaila ar fi trebuit să locuiască alături de Zach, soția sa și cei doi copii doar pentru o scurtă vreme.

„Au spus că vor fi doar câteva săptămâni, maxim o lună, până când îi vor putea găsi un cămin. Așa au trecut zile, săptămâni, luni, neștiind cât timp avem de stat împreună. Simțeam cum mă doare stomacul când mă gândeam că nu voi putea afla care este viitorul acestei copile. Și știind cum este viața copiilor din sistem...era și mai greu”, a mai spus acesta.

Familia a început să-și creeze amintiri alături de Kaila, au vizitat Hawaii și Disneyland. Acum, patru ani mai târziu, Zach și soția sa sunt părinții adoptivi ai fetiței.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62216481
Tensiuni la marșul Pride de la Iași. Mai multe persoane au venit cu icoane și au aruncat cu agheasmă: "Iaşiul nu-i Sodoma"
Aproximativ o sută de persoane participă, vineri seară, la Marşul Iaşi Pride 2021, în timp ce în zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini, acestea strigând "Iaşiul nu-i Sodoma".
62216452
O vedetă de pe Tik Tok a murit, după o urmărire nebună cu poliția pe urme și cu sfârșit tragic
Gabriel Salazar, un tânar foarte cunoscut pe Tik Tok sub numele de gabenotbabe, a murit, în urma unui accident rutier foarte grav. www.mirror.co.uk/news/us-news/teenage-tiktok-star-dies-fire-25116547
62216449
Interviu de angajare în chiloţi la o primărie. Primarul ar fi cerut favoruri sexuale unei tinere
Interviu de angajare în chiloţi la o primărie din judeţul Brăila. Primarul comunei Gropeni este acuzat că ar fi cunoscut pe o reţea socială o tânără de 20 de ani şi în schimbul unor favoruri sexuale, i-ar fi promis un loc de muncă.