Pelerinajul luminii, o tradiție la Galați. Peste 100 de studenți au mers pe străzile orașului în ajunul Sfântului Andrei

×
Publicitate

În ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei, străzile din Galați s-au umplut de lumină.  

Peste o sută de studenți au pornit, vineri seară, pe un traseu simbolic, care a legat Catedrala Arhiepiscopală de Seminarul Teologic.

Pelerinajul luminii, devenit o tradiție în oraș, a pornit din fața Catedralei Arhiepiscopale din Galați. Credincioșii, unii îmbrăcați în haine tradiționale, au luat la pas străzile din oraș cu icoane și candele în mâini.

Fată: „Noi împărțim această lumină din sufletele noastre și pentru ceilalți pelerini și români din toată țara.”

Tânăr: „Facem asta pentru Dumnezeu și pentru sfinții lui. Și ne umple de putere și de nădejde.”

Acțiunea este organizată anual de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România, în ajun de Sfântul Andrei.

Daniel Lificiu, președintele ASCOR Galați: „Pelerinajul acesta poate însemna drumul pe care fiecare l-am îmbrățișat. Drumul spre mântuire și spre fapte bune. În așa fel încât fiecare dintre noi să devină lumină pentru aproapele său.”

Traseul pelerinilor s-a încheiat la biserica Seminarului Teologic din Galați, unde a avut loc o slujbă.

ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „Mai întâi, lumina trebuie luată în suflet. Iar lumina e Domnul Iisus Hristos: "Eu sunt lumina lumii!"”

Între timp, oamenii continuă să se închine la moaștele Sfinților Tămăduitori: Pantelimon, Efrem cel Nou, Nectarie de Eghina și Luca al Crimeei, aduse special la Galați. Câteva mii de credincioși au ajuns în aceste zile la pelerinaj.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62501868
Horoscop săptămâna 2 - 8 decembrie 2024. Transformări și revizuiri pe plan financiar pentru toate zodiile

Energii noi influențate de mișcările astrale marcante. Venus intră în Vărsător, aducând oportunități sentimentale și profesionale, Marte devine retrograd în Leu, invitând la introspecție și reevaluare, iar Neptun își reia mersul direct, risipind confuzii.

62501966
Târgul de Crăciun din Brașov a fost inaugurat cu un milion de luminițe aprinse. Până când este deschis

Atmosfera de sărbătoare a cuprins Brașovul. Vineri seară, în Piața Sfatului, s-a deschis târgul de Crăciun.  

62161305
Sfântul Andrei 2024. Români cărora li se spune „La mulți ani” astăzi. Este sau nu „Adi” pe listă

Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși din România îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos și ocrotitorul spiritual al țării noastre.  

Recomandări
Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Shutterstock oameni la guvern
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.200 de miliarde de lei în iulie 2026. Cu cât a crescut într-o singură lună

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creştere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).