Orașul din Europa care a fost invadat de găini. Localnicii au ajuns la exasperare

×
Publicitate

Într-un sat din estul Marii Britanii, cocoșii și găinile au adus localnicii la exasperare.

Păsările - lăsate în libertate - distrug grădinile, sunt foarte zgomotoase, iar mâncarea lăsată de unii oameni pentru ele atrage șobolani.

Imediat ce se crapă de ziuă, găinile și cocoșii îi salută zgomotos pe localnicii din Snettisham.

Ulrich Oppold, corespondent RTL: „Este puțin după ora 05:00 dimineața. După cum puteți auzi, acest sat nu este cu siguranță un loc pentru cei care se trezesc târziu. Este un zgomot infernal".

Sătenii au ridicat problema în consiliul local, dar nu s-a luat până acum nicio măsură concretă.

Localnic: „Excrementele acestor găini au un miros îngrozitor. În plus, distrug vopseaua mașinii. În timpul carantinei din pandemie, mulți oameni și-au cumpărat pui, din motive numai de ei știute, apoi le-au dat drumul în pădure, unde sunt și iepuri sălbatici".

Găinile sălbăticite se adăpostesc în tufișuri sau urcă în copaci noaptea, pentru a evita prădătorii. Ziua aleargă și fac probleme în trafic. „Gașca” înaripatelor a stârnit multe discuții în contradictoriu între sătenii stabiliți acolo de mult timp și cei veniți de curând.

Localnic: „Așa e traiul la țară, de când lumea, dinainte să vină ei aici. Dacă nu le place, să se mute”.

Localnic: „Noilor veniți nu le place să fie treziți de cântatul cocoșilor la ora 04:00 dimineața. Lucrurile sunt cât se poate de simple. Dacă nu îți place zgomotul avioanelor, nu îți cumperi casă lângă aeroport”.

Păsările sălbăticite din Snettisham au devenit faimoase pe rețelele sociale. Și pentru că le merge bine, s-au înmulțit peste măsură.

Ulrich Oppold, corespondent RTL: „Singura problemă este că sunt prea mulți cocoși sălbăticiți și consiliul local trebuie acum să găsească o soluție”.

Autoritățile locale nu vor să alunge păsările buclucașe. Următorul pas e să ceară sfatul experților. Unii localnici au cedat însă nervos. Au preferat să-și vândă casele deținute în satul dimineților zgomotoase.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62458924
Legumele neobișnuite descoperite și aclimatizate la Buzău. La ce poate fi folosită salata picantă. „O plantă viguroasă”

Salata picantă cu gust de muștar, prazul cu aromă de usturoi sau leușteanul uriaș sunt câteva dintre soiurile de legume descoperite sau aclimatizate în ultimii ani, de cercetătorii din Buzău.  

62458914
Ce a scos canicula la suprafață pe un drum județean din Gorj. Un accident s-a produs imediat în zonă

Temperaturile ridicate din aceste zile fac deja probleme pe șoselele din țară. Pe un drum județean din Gorj, câteva dale din beton s-au ridicat și au dus la producerea unui accident.

62458821
Un monolit misterios a apărut la Las Vegas, la patru ani după o serie stranie de ”apariţii”. FOTO & VIDEO

Un monolit de formă dreptunghiulară, lung, a apărut într-o zonă înaltă care străjuieşte Las Vegasul, în Nevada, anunţă poliţia locală, relatează ABC News.

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.