Evenimentele culturale, tot mai căutate de români de sărbători. Biletele sunt aproape sold out

×
Publicitate

În cea mai frumoasă lună din an, oamenii își găsesc timp să se bucure de sărbători și cadouri, dar și de muzică, teatru, balet și operă.  

Biletele pentru concertele de Crăciun sunt aproape sold out în toată țara. Iar piețele centrale din orașe devin scene vibrante pentru concerte gratuite, unde artiștii aduc magia sfârșitului de an.

În mod tradițional, corul național de cameră Madrigal anunță începerea sezonului de iarnă.

Emil Pantelimon, manager cor Madrigal: „În România, de mai bine de 60 de ani, Crăciunul este egal cu Madrigalul, muzica Madrigalului e cea care aduce spiritul în întregime, chiar dacă o perioadă lungă acest spirit a fost interzis de comuniști, Madrigalul totuși a venit și a perpetuat mai departe. Iată astăzi, Madrigal vine de sărbători de iarnă, avem mai bine de 10 concerte în București și în țară, sold out, mai bine de 3.000 de copii vin și colindă împreună cu corul Madrigal”.

La Sala Palatului, artiștii fac ultimele repetiții pentru Broadway Christmas Show. Un musical unic în România, în care colindele sunt introduse într-o poveste de familie. Un spectacol completat de dans, teatru și balet.

Adrian Nour: „Avem colinde frumoase și cunoscute pe care le cântăm cu drag, introduse așa într-o poveste de iarnă, cu o familie, prieteni. Eu sunt spiritul Crăciunului, eu aduc bucuria în sufletele lor, voi cânta și eu, îi voi strânge la un loc, simt așa că am un rol foarte important în spectacol.”

 Bianca Purcarea: „Vorbim de Broadway Christmas Show, un musical unic în România, va fi un spectacol complet, cu toate personajele din cadrul unei familii”.

Și spectacolele de balet au mare succes în toată țara. La Opera Națională din București, artiștii pregătesc „Spărgătorul de nuci”. Toate reprezentațiile din luna decembrie sunt sold out.

Iar Ansamblul Johann Strauss împreună cu Russell McGregor susțin reprezentații cu concertul „Viena magică” în toată țara.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62505370
Cine a fost Mircea Diaconu. Momentele de aur care rămân istoria teatrului şi cinematografiei româneşti

Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută”, Radu Petrescu din „Buletin de Bucureşti” sau profesorul Ovidiu Gorea din „Filantropica”.

62090696
A murit Mircea Diaconu. Regretatul actor, răpus de boală la vârsta de 74 de ani

Actorul Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul de colon.

62504904
Zlatomir Fung, câştigătorul Concursului „George Enescu”, va concerta pe scena Ateneului Român

PARTENERIAT. Un violoncelist prodicios, Zlatomir Fung, care a câștigat Concursul George Enescu la doar 17 ani și a devenit, în 2019, cel mai tânăr câștigător al prestigiosului Concurs Ceaikovski, la vârsta de 20 de ani.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.