Dubă de poliţie, filmată oprind în faţa agenţiei Loto din centrul Sibiului. Ce "misiune" avea

61939121
Turnul Sfatului

Doi poliţişti au fost filmaţi intrând cu maşina de serviciu în Piaţa Mare din Sibiu, pentru că ar fi avut treabă la agenţia Loto de acolo.

Potrivit Turnul Sfatului, cei doi agenţi au oprit duba chiar în fața sediului Loto din Piața Mare din Sibiu, deşi aici nu fusese sesizată nicio încălcare a legii. Unul dintre polițiști a coborât din maşină, a mers la ghișeu şi a a pus biletul cu numerele la Loto. Vânzăroare i-a urat noroc, apoi poliţistul s-a întors la mașină și a plecat împreună cu colegul său, totul fiind filmat de un martor ocular.

Teoretic, accesul în Piața Mare este permis doar cazul unor urgențe sau în timpul misiunilor, chiar şi în cazul maşinilor de poliţie.

Cei doi polițiști sunt supuși acum verificărilor CCI (Compartimentul de Control Intern) al Inspectoratului de Poliție.

“În urma vizualizării materialului video la care faceți referire, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu a dispus efectuarea de verificări prin Compartimentul de Control Intern. În funcție de concluziile acestor verificări, vor fi aplicate măsurile legale în consecință”, se arată într-un răspuns al IPJ Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61939114
Reparaţie de peste 1.000 de euro la aerul condiţionat, la o maşină care nu avea aer condiţionat
O tânără din Marea Britanie era să plătească 685 de lire sterline – aproape 1.200 de euro - pentru o reparaţie inexistentă la maşina ei.
61939109
Surpriza unui timișorean care s-a îndrăgostit pe Facebook de o ”cântăreață” din R. Moldova
Un bărbat din Suceava a fost ridicat de mascați după ce și-ar fi creat o identitate falsă pe Facebook, pretinzând că este o cântăreață din Republica Moldova, și a convins un bărbat din Timișoara să îi trimită peste 20.000 de lei.
61938939
Trei români au furat luni de zile dintr-un restaurant din Italia fără să fie prinşi
Trei bărbaţi originari din România au fost arestaţi de poliţişti în Orvieto, după ce luni de zile au trăit pe seama unui restaurant local.