A furat de pe mormintele din cimitir. Scrisoarea emoţionantă trimisă apoi rudelor

×
Publicitate

Un hoț care a furat dintr-un cimitir obiecte lăsate de rude la morminte a fost prins de poliție.

Până să răspundă în fața legii, individul a trimis o scrisoare celor păgubiți în care își cere iertare pentru faptele lui.

O serie de furturi i-a indignat pe cei care obișnuiesc să meargă la mormintele celor dragi, într-un cimitir din Kentucky. Un individ fură flori, dar și alte obiecte lăsate de rude lângă pietrele funerare - figurine reprezentând îngerași ori scene biblice, chiar și jucării.

„Este sfâșietor pentru că acești oameni nu mai pot vorbi cu cei pe care i-au iubit. Nu pot să facă altceva decât să vină la mormânt și să lase o floare sau un înger”, spune o femeie. 

Polițiștii l-au arestat până la urmă pe făptaș - un localnic în vârstă de 35 de ani. Și au găsit la el aproape toate obiectele furate. Acestea au fost duse înapoi la cimitir - însoțite de o scrisoare de pocaință a hoțului. Adică un mesaj, scris de mâna lui, prin care cerea iertare pentru fapta să.

„Cel puțin are remușcări pentru ce a făcut. Cred că asta spune ceva despre el, poate fi o lecție pe care a învățat-o”

Voluntarii care se ocupă de îngrijirea cimitirului au luat legătura cu familiile celor decedați. Totul pentru că fiecare obiect furat să fie așezat, din nou, unde fusese lăsat inițial - de o rudă sau un prieten care plânge pe cineva drag și îi cinstește memoria.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62031646
A jefuit două case, dar a lăsat o dâră de sânge în urma lui. Cum a încercat să scape

Polițiștii au reușit să prindă un hoț, după ce acesta a purtat hainele pe care le-a furat. Individul a mai lăsat și o urmă de sânge în urma lui.

62031641
Misterul din spatele statuilor egiptene. De ce multe dintre ele au nasul spart

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește istoricul Edward Bleiberg de la vizitatorii Muzeului Egiptean Brooklyn este: „De ce statuile au nasul spart?”

62031629
Credea că este balonată, dar apoi a aflat un lucru cumplit: „Era singura mea șansă”

O femeie care credea inițial că este doar balonată din cauza unei intoleranțe alimentare a descoperit că suferă de caner.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.