Salata, afinele si tonul pot fi periculoase pentru sanatate!

×
Publicitate

Mare atentie la ce luati de pe rafturile din supermarket! Este avertismentul mai multor organizatii din Statele Unite care incearca sa schimbe legislatia privind siguranta alimentara.

Si asta pentru ca au descoperit, dupa un studiu de 16 ani, ca salata, afinele sau tonul au un potential toxic mai mare decat se credea.

In acest moment, nici macar doua procente din produsele importate in Statele Unite nu trec printr-o inspectie la Administratia Alimentelor si Medicamentelor.

Frunzele de salata, rosiile, carnea de ton, mugurii, afinele, ouale si cartofii. Acestea sunt alimentele cu potential toxic pentru consumatori, potrivit unui studiu realizat de o organizatie pentru siguranta alimentara din Statele Unite. Pe lista neagra au mai intrat si inghetata, stridiile sau branzeturile. Drept urmare, organizatia a inceput sa faca demersuri pentru modificarea legislatiei.

Printre propunerile lor se numara: controale mult mai dese si amenzi sporite pentru produse infestate care ajung pe piata.

Unele inspectii ale Administratiei Alimentelor si Medicamentelor au loc o data la 10 ani, iar ONG-urile ar vrea ca produsele alimentare sa fie verificate anual. Pe langa asta, mai fac lobby si pentru testarea apei folosite la irigatii sau pentru a obliga companiile sa-i anunte pe consumatori in momentul in care descopera un lot contaminat.

Potrivit unui sondaj recent, 90% dintre alegatori vor ca noua administratie sa implementeze masuri severe privind siguranta alimentelor.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
60370747
Faceti cunostinta cu Nina, Tim si Brutus, de profesie caini politisti!

Zeci de caini politisti, din tara si din strainatate, se intrec la Sibiu! Fiecare incearca sa arate ca este cel mai bun in specialitatea lui.

60370775
Pacientii Spitalului Drobeta Turnu Severin trebuie sa vina cu aer de acasa!

Pacientii spitalelor din Romania s-au obisnuit deja sa-si aduca de acasa medicamente, fase si seringi. Cei internati la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin trebuie sa-si aduca insa de-acum si... aer!

Hidratarea eficienta a pielii in cursul noptii, pentru un ten luminos

Care este secretul unui ten luminos dimineata? Hidratarea eficienta a pielii in cursul noptii, sustin dermatologii. Intre orele 23 si 3 dimineata, tegumentul pierde multa apa in mod natural.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Arsvom apollo sar 01
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.