"Am vazut o lumina alba. Nu ma puteam uita la altceva". Ce s-a intamplat la scurt timp

60537950

Dupa ce a pacalit moartea de trei ori, Ben Breedlove, de 18 ani, a murit in seara e Craciun, in urma unui atac de cord. Dar inainte de asta a inregistrat un film emotionant despre viata lui si despre intalnirile pe care i le-a dat moartea.

A spus in aceste inregistrari cat de linistit a fost atunci cand a simtit moartea aproape.

Tanarul din Austin, Statele Unite, a luptat zilnic cu o boala grava de inima, care ar fi putut sa-l ucida in fiecare moment.

El s-a aflat in pragul mortii de trei ori pana acum, la 4 si 14 ani si in urma cu o luna. 

adolescent care a murit

In video, descrie aceste experiente si povesteste inclusiv despre o lumina stralucitoare care l-a invaluit prima data, iar a doua oara spune ca s-a aflat intr-o camera alba, alaturi de rapperul lui preferat, Kid Cudi.

Despre aceasta experienta el spune: “Atunci m-am uitat in oglinda, am fost foarte mandru de mine si de intreaga mea viata, de tot ce am facut. A fost cel mai bun sentiment”.

Despre lumina alba care l-a cuprins, el a spus: “Nu puteam sa-mi iau ochii de la ea si nu ma puteam abtine sa zambesc. Nu aveam nicio grija”.

Ben si-a mai exprimat regertul ca niciodata nu i-a fost permis sa faca sport, impreuna cu prietenii. “Este doar unul din lucrurile pe care le-am pierdut in viata”.

Ben a transmis toate aceste mesaje pe bilete, iar inregistrarea a fost postata pe youtube.
 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
60537924
"Oamenii strazii miros urat". Mesajul care te lasa fara slujba intr-o tara cu 47 de mil. de saraci
Un oficial mexican care se ocupa de problemele legate de saracie a fost concediat dupa un mesaj pe care l-a scris pe retelele sociale.
60537912
Povestea tulburatoare a unui copil. E tinut in viata cu un gest care pe altii ii face sa rada
Pentru cele mai multe mame, gadilatul copiilor lor este o distractie. Insa pentru Sanchia Norris este modul in care isi tine fiul in viata.
60537842
Ce a aflat un barbat despre prostituata "comandata" in ajunul Craciunului l-a facut sa o UCIDA
Un barbat din Statele Unite a recunoscut in fata politistilor ca a ucis o prostituata, intr-un acces de furie. Kenyan L. Jones (26 de ani) a fost arestat si acuzat de crima de gradul doi.