Vremea azi, 27 decembrie. Se anunță precipitații în toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi înnorările persistă și vin alte precipitații. Va ninge în Moldova, în estul Transilvaniei și în zonele montane înalte și se va depune strat consistent de zăpadă, va fi lapoviță în Maramureș și mai ales ploi în restul țării.

Dimineața și seara, în sud-est apare polei pe șosele iar maximele se vor încadra între minus 5 și 8 grade, dar în sudul litoralului se ating 10-11 grade.

În Dobrogea și Bărăgan găsim mulți nori și precipitații mai ales sub formă de ploaie. Dimineață vor fi condiții de polei, iar temperaturile mai cresc puțin față de ziua trecută.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem atmosferă închisă, ninsori consistente și temperaturi scăzute. La amiază se ating cel mult zero grade Celsius.

Foarte frig va fi și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Pe aici va ninge și se depune strat nou de zăpadă iar temperaturile vor fi negative.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, găsim vreme neplăcută și precipitații. În Maramureș va fi lapoviță, în rest vor predomina ploile și la amiază se ating 4-5 grade Celsius.

În ținuturile vestice, găsim mulți nori și precipitații mai ales sub formă de ploaie. Se încălzește ușor și după prânz vor fi 2-3 grade Celsius, însă în sudul Banatului se ating 6 grade.

În Transilvania va ninge pe partea estică și la munte la altitudini mari, iar în celelalte zone vor predomina ploile. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate duminică.

În sud-vest găsim înnorări și precipitații mai ales sub formă de ploaie însă la munte va ninge mai ales la altitudini mari. Ieri la Drobeta-Turnu-Severin au fost 9 grade, însă astăzi se răcește și vor fi cel mult 2 grade.

Și în ținuturile sudice se anunță mulți nori și ploi în zonele joase iar în zonele înalte de munte va ninge. Dimineața în estul Munteniei poate să se formeze poleiul și temperaturile nu trec de 2 grade Celsius.

București


În București, astăzi cerul va fi acoperit de nori, va ploua din când în când iar dimineața se va forma polei pe șosele. Vântul va fi activ și după prânz se vor înregistra 2 grade Celsius.

Munte


La munte se răcește, va fi lapoviță iar în Carpații Orientali și zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali va ninge consistent. Vântul prinde putere pe creste, se vor depăși viteze de 60-70 km/h și zăpada va fi spulberată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.