Vremea azi, 23 aprilie. Va fi soare și atmosferă plăcută în prima parte a zilei

×
Codul embed a fost copiat

Duminică avem soare şi atmosferă plăcută în prima parte a zilei, dar spre seară se mai adună norii şi o să plouă îndeosebi în zonele de deal şi de munte.

Pe crestele montane ninge sau cade lapoviţă, iar maximele pornesc de 14 grade în depresiuni şi vor ajunge pană la 22 de grade în Lunca Dunării şi în Maramureş.

În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera cu soare, însă pe la Tulcea mai apar câţiva nori şi ploi slabe izolate. Temperaturile, mai ridicate decât sâmbătă, se opresc pe la 19 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosfera va fi însorită şi doar în zonele de deal şi de munte o să plouă, din a doua parte a zilei. Temperaturile cresc cu 2-3 grade faţă de sâmbătă şi se ating 20 de grade la Brăila.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, predomină vremea frumoasă şi se încălzeşte uşor. Spre seară, în zonele înalte vor fi averse, fenomene electrice şi izolat căderi de grindină.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş dimineaţa avem ceață în unele zone. Peste zi atmosfera va fi plăcută, se arată soarele peste tot şi se mai încălzește puţin. La amiază vor fi 21-22 de grade în Maramureş.

În vestul ţării, ploile apar doar izolat. Predomină vremea frumoasă, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, iar temperaturile ajung până la 20 de grade Celsius la Arad şi la Timişoara.

În Transilvania, vor fi perioade cu soare, dar şi înnorări şi ploi slabe la deal şi la munte. La altitudini de peste 1.800 de metri va ninge sau va cădea lapoviţă, iar după prânz se ating 19 grade în vestul provinciei.

În Oltenia, se anunţă vreme frumoasă pe la câmpie, dar în zonele înalte, vor fi averse, descărcări electrice şi s-ar putea să cadă grindină. Se mai încălzeşte uşor şi amiaza ne-aduce maxime de pană la 20 de grade.

În sudul țării, spre seară vin ploi în zonele de deal şi de munte. În rest, avem o zi destul de plăcută, norii se adună trecător şi după prânz se ating 21-22 de grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, duminică cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei. După-amiază mai apar câţiva nori şi vântul va sufla slab. Se încălzeşte uşor şi după prânz se vor înregistra în jur de 20 de grade Celsius. La noapte cerul va fi curat şi minima va ajunge pe la 8 grade.

Vremea azi, la munte

La munte, avem soare până spre seară, când se adună norii şi vor fi averse şi descărcări electrice. Ploile pot lăsa în urmă cantităţi însemnate de apă şi vor fi condiţii de grindină. La altitudini de peste 1.800 de metri, va ninge sau va cădea lapoviţă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, luni se face puţin mai cald şi se ating în jur de 21 de grade. Avem o zi cu soare, însă se mai adună norii, iar după-amiază şi noaptea s-ar putea să apară câteva averse.

Marţi vedem puţin soarele, în prima partea a zilei, dar spre seară, mai vin câteva reprize de ploaie. Sunt posibile, tunete şi fulgere, iar maxima se opreşte la 19 grade.

Miercuri instabilitatea persistă, vor fi averse, fenomene electrice şi se pot strânge cantităţi importante de apă. Vântul va avea intensificări temporare şi se mai răcoreşte. Maxima va ajunge pe la 16 grade, iar în noaptea de miercuri spre joi, vor fi în jur de 8 grade.

La munte, începem săptămâna cu instabilitate şi averse consistente, în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali. Ploile vor fi însoţite de tunete, fulgere şi s-ar putea să cadă grindină. În zonele înalte, mai vin ceva ninsori sau lapoviţa şi tot pe-acolo se înteţeşte şi vântul.

Marţi vremea se menţine instabilã. O să plouă abundent, în mai multe reprize şi vor fi condiţii de grindină. Vântul prinde putere în timpul ploilor, iar temperaturile se menţin la valori apropiate de normalul perioadei.

Miercuri instabilitatea rămâne ridicată şi se răcește. Aversele apar pe suprafeţe extinse, izolat vor fi fenomene electrice şi s-ar putea să cadă grindină. În masivele sudice, la altitudini mari va ninge sau va cădea lapoviţă. Vântul va prinde putere pe crestele Carpaţilor Meridionali şi temporar va fi ceată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.