Vremea azi, 21 septembrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se menține rece. O să plouă în jumătatea nordică a ţării, iar pe partea sudică vor fi ceva averse în a doua parte a zilei. Maximele pleacă de la 12 grade în depresiuni şi se opresc la 20 de grade în sudul României.

 

Vremea în România

În Dobrogea şi în Bărăgan găsim atmosfera însorită, temperaturi modeste şi condiţii de ploaie în orele serii. Pot fi averse cu descărcări electrice, iar maximele nu vor trece de 20 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem o zi destul de rece, cu soare, dar şi câteva reprize de ploaie după-amiaza şi seară. Ploile vin pe zone restrânse, iar temperaturile, la fel ca ieri, ajung pe la 18-19 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, atmosfera se menţine închisă toată ziua şi o să plouă din când în când. Pe aici se intensifică şi vântul, iar temperaturile, mult mai scăzute decât ar fi normal, se opresc la 16-17 grade.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş o să fie şi mai frig. Vom avea o zi mohorâtă, cu ploi frecvente şi doar 14 grade pe la amiază. Mai sunt ceva condiţii de ploaie şi pe timpul nopţii şi temperaturile cobora până la 5-6 grade.

Vreme foarte rece găsim şi în ţinuturile vestice. Maximele ajung cu greu pe la 16 grade; cerul rămâne acoperit de nori şi o să plouă, mai ales timpul zilei. La noapte se ating şi pe aici valori de 5-6 grade.

Şi în Transilvania avem vreme destul de neplăcută, cer noros, ploi, dar şi ninsori şi lapoviţă în zonele mai înalte de munte. Maximele se opresc la 14 grade, iar la noapte, în depresiuni s-ar putea să fie brumă.

În Oltenia găsim vreme frumoasă în prima parte a zilei; înnorări şi câteva averse trecătoare mai târziu. Vântul devine mai insistent, iar temperaturile scad puţin faţă de ieri şi se face mult mai frig decât în mod obişnuit.

Şi în sudul ţării avem vreme schimbătoare, înnorări şi ceva averse în orele serii. Până atunci, atmosfera se menţine destul de însorită, dar temperaturile nu reuşesc să treacă de 20 de grade.

Ziua de joi ne-aduce vreme mult mai rece decât ar fi normal. Ploile se extind în vest, nord, centru, la deal şi la munte, însă vor fi destul de slabe. În sud şi în sud-est găsim atmosfera ceva mai plăcută şi doar câţiva stropi.

Vineri avem încă o zi cu temperaturi foarte scăzute. O ploua în nord, în centru şi pe partea estică, iar la munte o să fie lapoviţa şi ninsoare. În vestul tarii se arată soarele.

Sâmbăta, temperaturile cresc uşor, dar tot va fi mai frig decât ar trebui. În nordul, centrul şi estul tarii pot să apară câţiva nori de ploaie, iar vântul bate mai tare la munte şi în est. Pe creşte mai sunt ceva condiţii de lapoviţa şi ninsoare.

Vremea în București

În Bucureşti ne-aşteaptă încă o zi rece cu cel mult 20 de grade pe la amiază. Mai pe seara se adună norii şi sunt posibile averse cu descărcări electrice. La noapte vor fi 8 grade în centru şi 5 grade în cartierele de la marginea oraşului.

Joi avem atmosfera schimbătoare, înnorări şi ploi slabe în a doua parte a zilei. Pot fi şi fenomene electrice, iar temperaturile rămân modeste şi nu trec de 19 grade.

Vremea se menţine rece şi vineri. Cerul va fi cam înnorat şi o să picure trecător. Maximele ajung la valori de luna Octombrie, în jur de 18 grade.

Şi sâmbătă o să fie destul de frig, mai ales la începutul zilei. O să avem o zi însorită, cu vânt domol şi atmosferă plăcută după prânz, când se ating vreo 20 de grade.

Vremea la munte

La munte, miercuri nu prea zărim soarele. Va fi în continuare foarte frig şi o să plouă în majoritatea masivelor. La altitudini mari găsim atmosfera de iarnă: lapoviţă, ninsoare şi un vânt destul de insistent.

Joi avem încă o zi mohorâtă şi rece, cu ploi frecvente, dar şi lapoviţa şi ninsoare la peste 1600 de metri altitudine. Vântul se intensifică în masivele sud-vestice.

Vreme foarte rece avem şi vineri. Atmosfera se menţine închisă şi mai vin câteva ploi slabe, iar în zonele înalte vor fi din nou ninsori şi lapoviţă.

Sâmbătă se arata trecător soarele. S-ar putea să plouă puţin în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Pe creşte mai sunt ceva condiţii de lapoviţă şi ninsoare şi vântul are unele intensificări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni

Vor fi perioade cu ploi zgomotoase, iar în regiunile sudice se anunță vijelii și căderi de grindină. Scăpăm de caniculă, dar în sud și în sud-est căldura rămâne sufocantă și se ating 34 de grade la umbră.  

Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.