Vremea azi, 21 noiembrie. O să fie cald în majoritatea zonelor din țară. Ploile se extind în cea mai mare parte a României

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de marți ne aduce vreme caldă în majoritatea zonelor și temperaturi de la 7-8 grade în depresiuni, până la 16-17 grade în Lunca Dunării.

Vor fi înnorări, iar pe seară și la noapte, ploile se extind dinspre sud-vest, în cea mai mare parte a țării.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan se înnorează din când în când și vântul va fi activ. Maximele ajung la 15 grade, valori ridicate pentru acest moment al anului. La noapte, cerul se umple de nori și o să plouă.

Vreme schimbătoare și caldă găsim și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. După prânz se ating 14 grade, iar peste noapte ploile ajung și pe-aici.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, soarele se arată trecător, iar vântul are unele răbufniri în zona înaltă de munte. Temperaturile urcă până la 14 grade. După lăsarea nopții, minimele ajung la 2 grade în zona Bucovinei și o să plouă în toată provincia.

Citește și
pui catel adapost
Supraviețuirea animalelor este pusă în pericol pe timp de iarnă. Adăposturile au nevoie de ajutor cu cheltuielile
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș vor fi ceva înnorări. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar la amiază atmosfera devine caldă și se vor înregistra 12 grade. La noapte vin câteva ploi și în această zonă.

În ținuturile vestice urmează o zi cam mohorâtă: înnorările persistă, iar pe seară începe să plouă. Cu toate acestea, temperaturile urcă până la 15 grade în sudul Banatului, pe la Reșița.

În Transilvania vedem puțin soarele printre nori, mai ales în zonele joase. La munte predomină atmosfera închisă. Noaptea ne aduce ploi, dar și lapoviță și ninsoare, la altitudini mari. Maximele depășesc valorile normale și ajung la 14 grade.

În Oltenia avem o zi destul de neplăcută: cerul rămâne acoperit în cea mai mare parte a provinciei, iar la apropierea serii și peste noapte o să plouă. Temperaturile, cu mult mai ridicate față de mediile perioadei, ating 15 grade.

În ținuturile sudice prindem atmosferă schimbătoare: înnorări, scurte momente cu soare și un vânt activ. În Lunca Dunării va fi foarte cald pentru data din calendar și se vor înregistra 16, poate chiar 17 grade. După ce se lasă seara, se adună norii de ploaie.

Vremea în București

În București, vremea devine caldă pentru această perioadă și vor fi în jur de 15 grade pe la amiază. Norii se înmulțesc treptat, iar pe seară și la noapte vin și ploile. Se mai încălzește față de noaptea trecută și minima ajunge la 7 grade.

Vremea la munte

Temperaturile cresc și la munte. Nu prea vedem soarele, iar ploile apar după-amiază în masivele sud-vestice. Apoi, se extind în toată zona montană, iar la peste 1500 de metri se transformă în lapoviță și ninsoare. Vântul bate mai tare pe crestele Carpaților.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Temperatura optimă în casă. Unele țări trec iarna cu centrala termică setată chiar și la 17 grade
Temperatura optimă în casă. Unele țări trec iarna cu centrala termică setată chiar și la 17 grade

Care e temperatura optimă în casă? Este întrebarea pe care toți cei care plătesc facturi la căldura și-o pun când vremea rece începe să își facă apariția.  

Supraviețuirea animalelor este pusă în pericol pe timp de iarnă. Adăposturile au nevoie de ajutor cu cheltuielile
Supraviețuirea animalelor este pusă în pericol pe timp de iarnă. Adăposturile au nevoie de ajutor cu cheltuielile

Vremea rece e simţită din plin şi în adăposturile pentru animale. În timp ce adopţiile s-au înjumătățit față de anul trecut, tot mai mulți patrupezi ajung la padoc după ce sunt abandonaţi.  

Stare de urgență în Varna. Vremea extremă a făcut ravagii în Bulgaria
Stare de urgență în Varna. Vremea extremă a făcut ravagii în Bulgaria

Drumuri înzăpezite, școli închise și cel puțin doi morți. Este bilanțul unei furtuni care a făcut dezastru în nord-estul Bulgariei.  

„Nu mai există drum aici”. Vremea rea a făcut prăpăd: acoperișuri prăbușite, mașini avariate și locuri de joacă distruse
„Nu mai există drum aici”. Vremea rea a făcut prăpăd: acoperișuri prăbușite, mașini avariate și locuri de joacă distruse

O furtună puternică adusă de un cod roșu de vreme rea a lovit județele Constanța și Tulcea. Vântul puternic a smuls copaci și acoperișuri.

Vremea azi, 19 noiembrie. Regiunile din țară unde va fi o zi cu soare și se anunță temperaturi în creștere
Vremea azi, 19 noiembrie. Regiunile din țară unde va fi o zi cu soare și se anunță temperaturi în creștere

Duminică, în orele dimineții, e posibil să mai plouă puțin pe litoral, iar spre seară, vin precipitații slabe la munte, în nordul, vestul și centrul țării.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.