Vremea azi, 14 noiembrie. Se răceşte mai ales în sud şi în est, iar vreme caldă mai găsim doar în vestul țării

×
Codul embed a fost copiat

Luni se răceşte mai ales în sud şi în est, iar vreme caldă mai găsim doar în vestul şi în sud-vestul ţării, pe unde se vor atinge 17 grade.

În schimb, în depresiuni vor fi doar 8 grade. În est şi în sud-est se anunţă o zi cam mohorâtă, cu înnorări şi condiţii de burniţa, iar în primele ore avem ceață densă în foarte multe zone.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe-aici avem ceaţă la începutul zilei şi înnorări persistente mai târziu. Temperaturile scad faţă de duminică şi se opresc pe la 12...13 grade - valori apropiate de normalul acestei perioade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim tot vreme închisă şi va fi mai rece decât duminică. Cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei, s-ar putea să cadă burniţă şi la prânz nu vor fi mai mult de 12 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina s-ar putea să vedem puţin şi soarele printre nori, dar asta doar după ce se ridică ceaţa matinală. Şi pe-aici sunt condiţii de burniţa, iar maximele, în scădere faţă de ziua trecută, se încadrează între 9 şi 13 grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş ziua a început cu ceaţă în zonele joase. Mai târziu iese soarele, iar temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri şi vor fi cel mult 14 grade.

În vestul ţării găsim atmosferă frumoasă şi caldă: soare şi câţiva nori inofensivi la orele prânzului, dar şi un pic de ceaţă în primele ore. Cel mai cald o să fie în zona Banatului, pe unde se vor atinge 17 grade.

În Transilvania avem o dimineaţă cu ceață densă în multe zone, iar pe-acolo pe unde acest fenomen persistă maximele nu vor ajunge la valorile prognozate: duminică, la Miercurea Ciuc trebuiau să se atingă 10 grade, dar temperatura nu a trecut de 1 grad. Dacă ceața se risipeşte, la orele prânzului vom avea chiar şi 14 grade.

În Oltenia se anunţă o zi frumoasă şi caldă, chiar dacă în primele ore s-a lăsat ceaţa pe la câmpie. După prânz ar trebui să avem atmosferă foarte plăcută, cu soare şi până la 16 grade în termometre.

În ţinuturile sudice temperaturile scad simţitor şi se apropie de valorile normale: după cele 17 grade înregistrate ieri, azi nu vor fi mai mult de 13 grade. Acum, dimineaţa, a apărut ceaţă în zonele joase, dar apoi vor fi şi perioade însorite.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti ziua începe cu nori de joasă altitudine sau ceaţă. Mai târziu vedem puţin şi soarele, dar vremea se răceşte şi maxima nu mai trece de 13 grade. La noapte mai sunt ceva condiţii de ceaţă, iar minimele ating 5 grade în centrul oraşului şi 3 grade la periferie.

Vremea la Munte

 

La munte avem o dimineaţă cu ceaţă pe văi şi în depresiuni, dar amiaza ne-aduce atmosferă însorită. Va fi, în continuare, cald pentru acest moment al anului, iar temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.