Vreme rece în toată țara și iarnă la munte. Efectele valului de aer polar care lovește România

×
Codul embed a fost copiat

De duminică noapte se strică vremea în toată România. Aşadar, după o zi cu 28 de grade în termometre, un val de aer polar e gata să alunge primăvara.

Potrivit unei informări, urmează două zile şi două nopţi în care sunt posibile furtuni, vijelii, tornade, căderi de grindină şi chiar inundaţii după ploi torenţiale. La munte, la peste 1500 de metri înălţime, va fi iarnă din nou, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă le transmite oamenilor să îşi ia măsuri de protecţie pentru perioada următoare.

Un val de aer polar venit dinspre zona arctică deasupra României se va ciocni în următoarele ore şi zile cu aerul cald de aici. Coliziunea va genera fenomene extreme, spun meteorologii.

Mihai Timu, meteorolog ANM: "Averse şi cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii, căderi de grindină, se vor produce în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, urmând că luni şi marţi ponderea lor să se mute către sudul, centrul şi estul României, în aceste intervale să se strângă şi cantităţi de apă mai însemnate."

Pe radarul Centrului European de Meteorologie se vede cum, în atmosferă, aerul rece are o viteză mult mai mare decât aerul cald - e ca atunci când deschidem geamul să aerisim şi camera sa răceşte în 3 minute, deşi încălzirea ei poate dura câteva ore. Aşa că de duminică până luni vor fi 10 grade diferenţa.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Timu, meteorolog ANM: "Luni vremea devine rece în vest şi nord, adică maximele nu vor mai trece acolo de 14-15 grade, urmând ca marţi răcirea vremii să se generalizeze în toată ţara."

După tornada din Călăraşi, de pe 1 mai, care nu a fost anunţată drept probabilă de nicio autoritate, meteorologii ne atenţionează.

Mihai Timu, meteorolog ANM: "Nu înseamnă că în orice furtună, sub nori se va produce tornadă, tornadele sunt mai puţine. E adevărat că ele au apărut în ultimii ani, dar trebuie să fim atenţi la celelalte fenomene care vin cu instabilitatea - am văzut strat de grindină care produce pagube, fulgere - de multe ori mor oameni din această cauză, pentru că sunt prinşi în câmp deschis şi nu au unde să se adăpostească şi cantităţi mari de apă în intervale scurte de timp pot produce inundaţii."

Cei de la ISU au dat câteva instrucţiuni utile pe vreme rea pentru populaţia din Capitală. Dacă începe vijelia, ar fi bine ca oamenii să nu stea sub cerul liber, lângă copaci, stâlpi de tensiune sau panouri publicitare, ori schele. Astfel de episoade agitate vor urma şi săptămâna viitoare, se pare.

Mihai Timu, meteorolog ANM: "Vedem că aproape în fiecare anotimp avem aceste anomalii, normalitatea a ajuns aproape să fie ceva mai puţin obişnuit."

Prognozele pe termen lung arată că luna iunie va fi şi ea agitată, iar la vară am putea avea perioade extinse de caniculă, însă doar predicţiile pe termen scurt au un grad mai mare de încredere.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertizare de ploi torențiale și temperaturi scăzute, până miercuri. Județele vizate
Avertizare de ploi torențiale și temperaturi scăzute, până miercuri. Județele vizate

O avertizare de vreme rea, cu ploi torențiale, vijelii, grindină și temperaturi scăzute va fi în vigoare de duminică după-amiază până miercuri dimineața.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.