Coduri galben și portocaliu de ploi torențiale în mai multe zone din țară

ploaie
Shutterstock

Valul de căldură persistă, luni şi marţi, în zonele din sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi între 33 şi 37 de grade, anunţă meteorologii.

De luni la prânz până miercuri dimineaţă, la munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, fiind emise Coduri galben şi portocaliu.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben privind val de căldură şi disconfort termic ridicat, pentru luni şi marţi.

Astfel, valul de căldură va persista în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18-21 de grade.

Acest Cod galben vizează judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa, Tulcea, cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, dar şi Capitala.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată a fost emisă pentru intervalul: luni, ora 12.00 - miercuri, ora 10.00. Aceasta vizează judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi anumite zone ale judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa.

"La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp şi izolat 40...60 l/mp", au transmis meteorologii.

De altfel, până la sfârşitul săptămânii, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

De luni, de ora 16.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente, în judeţele Covasna, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în anumite zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Prahova, Braşov, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Alba, Cluj, Bihor şi Arad.

"În zonele montane şi submontane vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40...60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină", a arătat ANM.

În zona municipiului Bucureşti, valul de căldură va persista, astfel că vremea va fi caniculară şi cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură umezelă (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice va fi redusă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18...21 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.