Cod galben de vijelii în mai mult de jumătate de țară

ploaie, meteo
Getty

Mai mult de jumătate din ţară este vizată de o atenţionare cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în zone din 26 de judeţe din Banat, Crişana, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei, dar şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 litri/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Judeţele vizate de atenţionarea cod galben, unele total, iar altele parţial, sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 4 mai 2022. Soare şi vreme bună în prima parte a zile. Atmosfera devine instabilă după prânz
Vremea azi, 4 mai 2022. Soare şi vreme bună în prima parte a zile. Atmosfera devine instabilă după prânz

Miercuri avem soare şi vreme bună în prima parte a zile, dar atmosfera devine instabilă după prânz. Se înnorează şi apar mai multe reprize de ploaie în zonele montane şi submontane, în Transilvania şi în Maramureş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.