Tragedie pentru Francis Ngannou. Fiul fostului star din UFC a murit la doar 15 luni. Mesajul tulburător al sportivului

Francis Ngannou
Getty

Fostul campion UFC, Francis Ngannou, a anunţat, în social media, că fiul său în vârstă de doar 15 luni a murit.

"Prea curând pentru a pleca, dar totuşi a plecat. Băieţelul meu, prietenul meu, partenerul meu, Kobe era plin de viaţă şi bucurie. Acum, zace fără viaţă. I-am strigat numele de nenumărate ori, dar el nu răspunde. Alături de el eram cel mai bun om, iar acum habar nu mai am cine sunt. Viaţa este atât de nedreaptă încât ne loveşte acolo unde ne doare cel mai tare. Ce faci în faţa unei astfel de situaţii? Cum poţi trăi cu asta? Vă rog să mă ajutaţi dacă aveţi o idee pentru că eu chiar nu ştiu ce să fac şi cum să trăiesc cu ceastă situaţie”, a notat Ngannou pe X.

Managerul luptătorului, Marquel Martin, a postat un mesaj în care precizează că el şi "milioane de alte persoane" se vor ruga pentru camerunez.

Conor McGregor s-a numărat printre cei care i-au transmis condoleanţe boxerului în vârstă de 37 de ani.

"Îmi pare atât de rău să aud de pierderea ta Francis, rugăciunile mele se îndreaptă către tine şi familia ta în aceste momente", a reacţionat irlandezul pe X.

Citește și
cutit
Femeie înjunghiată de soțul ei pe o stradă Drăgănești-Olt. A murit la spital după ce a fost lovită de mai multe ori în piept
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ultimul meci al lui Ngannou a fost o înfrângere dură în faţa lui Anthony Joshua în Arabia Saudită. După meci, el a respins sugestia de a se întoarce definitiv la MMA, unde a devenit celebru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tragedie în Peru. Un autobuz a căzut într-un râu, iar 23 de persoane au murit
Tragedie în Peru. Un autobuz a căzut într-un râu, iar 23 de persoane au murit

Cel puţin 23 de persoane au murit după ce autobuzul în care se aflau a căzut într-un râu în Munţii Anzi în nordul Peru, a declarat luni o procuroare presei locale.

Femeie înjunghiată de soțul ei pe o stradă Drăgănești-Olt. A murit la spital după ce a fost lovită de mai multe ori în piept
Femeie înjunghiată de soțul ei pe o stradă Drăgănești-Olt. A murit la spital după ce a fost lovită de mai multe ori în piept

Un bărbat şi-a înjunghiat, luni, soţia pe o stradă din Drăgăneşti-Olt, iare femeia a fost transportată la spital unde a murit. Bărbatul a fugit, fiind depistat în oraş.

 

Imagini greu de privit. Modul șocant în care un tânăr de 18 ani, șofer începător, a murit
Imagini greu de privit. Modul șocant în care un tânăr de 18 ani, șofer începător, a murit

Un tânăr de 18 ani, are abia îşi luase permisul de conducere, a murit, luni dimineaţă, într-un accident violent petrecut lângă Slatina.

Accident grav de circulație. 14 persoane au murit, iar alte 31 au fost rănite. Imagini de la fața locului | FOTO
Accident grav de circulație. 14 persoane au murit, iar alte 31 au fost rănite. Imagini de la fața locului | FOTO

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 31 au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în Mexic.  

O tornadă a făcut prăpăd în sudul Chinei. Cel puțin cinci persoane au murit și alte 33 sunt rănite | GALERIE FOTO
O tornadă a făcut prăpăd în sudul Chinei. Cel puțin cinci persoane au murit și alte 33 sunt rănite | GALERIE FOTO

Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte 33 au fost rănite într-o tornadă la Guangzhou, un oraş cu 19 milioane de locuitori în sudul Chinei, potrivit presei chineze de stat, relatează CNN.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.