Un liceu cu 62 de clase din Cluj își închide porțile din cauza Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Conform Ministerului Educației, dintre cele aproape 600 de școli din țară, aflate în acest moment în scenariul roșu, în 139 măsura a fost luată din cauza îmbolnăvirilor în rândul elevilor sau profesorilor.

S-a întâmplat și la colegiul „George Coșbuc” din Cluj-Napoca: directorul a anunţat deja părinţii că toţi cei 1.500 de copii vor face cursuri doar online. Sunt cinci cazuri în instituția de învățământ.

Părinții au aflat ieri că liceul, cu 62 de clase, își închide porțile pentru două săptămâni. Elevii testaţi pozitiv au intrat în izolare şi sunt în stare bună.

Valentin Maxim, directorul Colegiului George Coșbuc, Cluj-Napoca: „Începând de azi, colegiul intră în scenariul roşu. În şcoală avem cinci elevi infectaţi. Toţi elevii folosesc clasa virtuală. Este o situaţie nefericită, însă lumea trebuie să înţeleagă că acestea sunt măsurile şi este pentru binele tuturor pentru a stăvili răspândirea virusului”.

Numărul de infectări a crescut şi în rândul dascălilor. Autoritățile spun însă că sunt în căutarea unor soluții care să le permită elevilor să se întoarcă în siguranță la școală.

Citește și
Coronavirus România, bilanț 27 septembrie
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mircea Abrudean, prefectul judeţului Cluj: „În perioada următoare vom analiza posibilitatea ca această perioadă de suspendare să nu dureze 14 zile, să dureze cât mai puţin, pentru ca elevii să poată reveni la şcoală. Avem un număr de 50 de elevi pozitivi în tot judeţul şi 16 cadre didactice”.

Şi o grădiniţă a trecut de la scenariul verde la cel galben, iar o parte dintre copii își vor vedea educatoarele doar pe internet.

Sunt însă şi şcoli care au revenit la predarea hibridă, după ce au fost în scenariul roşu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sorin Grindeanu: Este clar că Guvernul a scăpat pandemia de sub control
Sorin Grindeanu: Este clar că Guvernul a scăpat pandemia de sub control

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut miercuri că Guvernul a scăpat pandemia de sub control, după ce s-a depăşit "pragul psihologic" de 2.000 de cazuri de COVID-19.

Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație

Municipiul Bucureşti (405) şi judeţele Iaşi (83), Ilfov (77), Prahova (76) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Ce se întâmplă cu pacienții COVID după ce se vindecă. Efectele secundare resimțite cel mai des
Ce se întâmplă cu pacienții COVID după ce se vindecă. Efectele secundare resimțite cel mai des

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu realizat în Coreea de Sud.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.