Tânără cu insuficiență renală, salvată de propria mamă. Femeia i-a donat un rinichi

×
Codul embed a fost copiat

La Iaşi, o tânără de 29 de ani care suferea de insuficienţă renală a fost supusă unui transplant de rinichi, iar donator compatibil este chiar mama ei, o femeie de 53 de ani.

Medicii spun că operaţia a fost un succes. Totuşi, în ţara noastră, numărul transplanturilor de la donator decedaţi este în scădere, în bună parte din cauza familiilor care nu acceptă donarea organelor unei rude intrate în moarte clinică.

Tânără de 29 de ani a descoperit că suferă de insuficienţă renală în urmă cu aproape 3 ani, pe când era însărcinată. În timp boală a avansat, iar acum femeia nu mai putea continua fără dializă. Salvarea a venit de la mama femeii. Operaţia de transplant a durat 4 ore, şi s-a desfăşurat simultan în două săli.

Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Parhon: "A fost o complicaţie legată de sarcină şi a aflat şi de problema la rinichi. Din noiembrie s-a discutat de posibilitatea de a face dializă. Donatorul pacientei a fost mama, din fericire pacienta se recuperează."

Daniel Andone, medic specialist urolog: "A fost echipa mixtă, la partea de recoltă au fost 4 doctori, în partea cealaltă la fel. Ca şi intervenţie mai mult contează partea de implant, fiind de la donator viu, timpul de iscemie e scurt."

Citește și
Radu Zamfir
Radu Zamfir, supraviețuitor al tragediei din Apuseni, va conduce Agenția de Transplant
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceasta este a 4-a intervenţie de transplant de rinichi de anul acesta, de la un donator viu. Medicii spun că până acum nu a fost niciun transplant de la donator cadaveric, ceea ce este îngrijorător.

Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Parhon: "La Iaşi ne dorim să nu mai împărţim pacienţii şi transplantul de rinichi cu centrele din Bucureşti. Şi pacientul cu prioritate medicală să fie singurul criteriu."

Pacienta va rămâne internată săptămânile următoare pentru recuperare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unul dintre cei mai mari baschetbaliști români, de acord cu donarea organelor fiului său
Unul dintre cei mai mari baschetbaliști români, de acord cu donarea organelor fiului său

O decizie dureroasă a salvat joi viețile a doi tineri de 18 și 22 de ani, dependenți de dializă. Unul dintre cei mai mari baschetbaliști din România și fost selectioner a echipei naționale, a fost de acord cu donarea organelor fiului său.

Radu Zamfir, supraviețuitor al tragediei din Apuseni, va conduce Agenția de Transplant
Radu Zamfir, supraviețuitor al tragediei din Apuseni, va conduce Agenția de Transplant

Unul dintre medicii supraviețuitori ai tragediei din Apuseni, doctorul Radu Zamfir, a fost numit prin ordin al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în funcția de director executiv la Agenția Națională de Transplant.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.