Tăriceanu vorbeşte din nou despre candidatura la prezidenţiale: „Am discutat cu colegii"

calin popescu tariceanu
Pro TV

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu şi-a schimbat punctul de vedere şi că a anunţat mai de mult intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale, dar că ar fi utilă o candidatură comună PSD-ALDE.

În 3 iunie, după ce plenul Senatului a respins ridicarea imunităţii sale, Tăriceanu declara că în prezent nu mai este o opţiune candidatura sa pentru alegerile prezidenţiale.

„Am discutat acest lucru cu colegii mei, nu sunt solicitări noi, nu mi-am schimbat punctul de vedere. Am anunţat mai de mult intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, dar în acelaşi timp ţin să subliniez că aşa am discutat cu cei din PSD în cadrul coaliţiei politice pe care o avem că este cu mult mai util să avem o candidatură comună. Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Trebuie în perioada următoare (...) să discutăm cu cei din PSD. Prima opţiune rămâne cea a unei candidaturi comune”, a declarat Tăriceanu, referindu-se la solicitările organizaţiilor judeţene ale ALDE de a-şi anunţa candidatura.

În 3 iunie, după ce plenul Senatului a respins ridicarea imunităţii sale, Tăriceanu declara că în prezent nu mai este o opţiune candidatura sa pentru alegerile prezidenţiale: „În acest moment candidatura la prezidenţiale nu intră în discuţie în ceea ce mă priveşte. Pentru mine nu este o opţiune pe care în momentul de faţă să o analizez”.

Liderul ALDE a mai anunţat, miercuri, că în septembrie va avea loc un congres al partidului său pentru „o redefinire ideologică”.

Citește și
calin popescu tariceanu
Tăriceanu: România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creaţie de laborator
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am convenit împreună cu colegii mei ca în luna septembrie să organizăm un congres doctrinar pentru o definire ideologică a noastră mai clară, pentru că am constatat că există o deficienţă de percepţie doctrinară în ceea ce ne priveşte. Suntem partidul clasei de mijloc, suntem partidul întreprinzătorilor mici şi mijlocii, suntem partidul profesiilor liberale, dar cred că oferta noastră electorală nu a fost suficient de convingătoare pentru aceştia”, a precizat Tăriceanu.

După eşecul de la alegerile europarlamentare din 26 mai, când nu a trecut pragul electoral, partidul lui Tăriceanu şi-a anunţat retragerea din ALDE Europa. Relaţiile ALDE România cu familia sa europeană erau oricum tensionate şi urma să se discute excluderea formaţiunii lui Călin Popescu Tăriceanu din ALDE Europa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesaj ironic al lui Tăriceanu după respingerea moțiunii:
Mesaj ironic al lui Tăriceanu după respingerea moțiunii: "E greu, băieți, fără liste suplimentare?"

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a postat un mesaj ironic, pe Twitter, după ce moțiunea de cenzură a Opoziției a fost respinsă.

Tăriceanu: România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creaţie de laborator
Tăriceanu: România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creaţie de laborator

Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, critică pactul politic propus de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de liderii opoziţiei.

Tăriceanu, despre vot: ”Am stat peste jumătate de oră la coadă și nu m-am simțit umilit”
Tăriceanu, despre vot: ”Am stat peste jumătate de oră la coadă și nu m-am simțit umilit”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nu a existat "nici cea mai mică intenţie" din partea Guvernului de a împiedica în vreun fel realizarea votului la alegerile europarlamentare şi la referendum în 26 mai.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.