Ce plan are Firea după ce a pierdut alegerile. "Aştept întâlnirea lui Nicușor Dan cu caracatiţa mea"

×
Codul embed a fost copiat

Învinsă în cursa pentru primăria Capitalei, Gabriela Firea se pregătește pentru Parlament. Spune că are idei de legi cu care vrea sale facă bucureștenilor viața mai ușoară.

Potrivit unor surse din interiorul partidului, Gabriela Firea s-a întâlnit marți cu șeful PSD Marcel Ciolacu și i-a cerut să întocmească ea listele cu candidații partidului pentru Senat și Camera Deputaților din Bucureşti, iar ea să fie prima pe listă la Senat.

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei: "S-a spus că am venit să pandelizez Bucureştiul. Mergeţi în Voluntari să vedeţi cum arată o fostă comună cu noroiul până la genunchi şi cum arată acum. Sau că am avut o caracatiţă. Eu abia aştept întâlnirea domnului Dan cu caracatiţa mea, decât eventual în farfurie dacă o comandă la restaurant. Eu am să mă bat în continuare pentru Bucureşti din postura de parlamentar. Dacă nu o mai pot face ca primar general o voi face cu prisosinţă şi voi demonstra ca parlamentar".

Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar Gabriela Firea, candidatul PSD - 37,99%, potrivit datelor parţiale ale Biroului Electoral Central (BEC) centralizate până marţi la ora 9:00, după numărarea a 97,46% dintre voturi.

 

Citește și
cross ziare
Dezvaluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, sotul lui Firea, s-a suparat si l-a sunat pe Orban
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Replici dure între Firea și Negoiță. Ce spune edilul de la Sector 3 după ce a fost numit „asasin”
Replici dure între Firea și Negoiță. Ce spune edilul de la Sector 3 după ce a fost numit „asasin”

Primarul general al Capital, Gabriela Firea, a declarat marţi că ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care au votat cu social-democraţii ca PSD să se alieze acum "cu proprii asasini", adică cu Victor Ponta şi Robert Negoiţă.

Dezvaluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, sotul lui Firea, s-a suparat si l-a sunat pe Orban
Dezvaluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, sotul lui Firea, s-a suparat si l-a sunat pe Orban

Dezvaluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, sotul lui Firea, s-a suparat si l-a sunat pe Orban

Dezvăluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, soțul lui Firea, s-a supărat și l-a sunat pe Orban
Dezvăluiri din noaptea alegerilor locale. Pandele, soțul lui Firea, s-a supărat și l-a sunat pe Orban

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marți, că soțul său, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, l-a sunat în noaptea alegerilor locale pe premierul Ludovic Orban.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.